Auzim doar minciuni şi aberații.
Tâmpenii şi fabulații.
Trăim însă doar nişte simple speculații.
Până azi nu avem sisteme viabile de irigații.

Iar dacă ploile ne-au părăsit şi nu mai vin.
În toate cele 4 zări şi-n împrejurimi.
Picăturile de ploaie se transformă în lacrimi.
Iar sufletele trăiesc adevărate patimi.

Pentru plante şi viață, este esențială această apă.
Fără apă, viața dispare şi pământul crapă.
Cu un pământ uscat ce a devenit deşert.
Traiul omului automat devine tot mai incert.

De aceea trebuie să ne bucurăm nespus de apă.
Care din păcate este o resursă limitată.
Iar când peste oraş se adună nori pufoşi.
Ochii oamenilor ar trebui să fie bucuroşi.

Să mulțumim Celui de Sus pentru a lui har.
Să ciocnim de bucurie în cinstea lui câte un pahar.
Că ne-a trimis nori pufoşi şi albi precum ar fi de zahăr.
Cu picături şi stropi mici de ploaie
ce se revarsă rapid precum nişte şiroaie.

Să nu mai blasfemieze atunci când au inundații.
Să fie liberi însă să-şi înjure guvernanții.
Deoarece apa ne aduce mâncarea de pe masă.
Aşadar trebuie să întelegem că este într-adevăr prețioasă.

Să mulțumim “Cerului” ori de câte ori,
natura reînvie şi simți aroma proaspătă de flori.
Şi vezi cum picăturile de ploaie dansează şi clipocesc.
Iar pe frunze, stropi de rouă ca nişte diamante mici lucesc.
În lumina de la soare frunzele uşor şi limpede sclipesc.
Şi în bălțile de apă, umbre vii se oglindesc.