În reflecția unui blitz de aparat.
Din întâmplare mi s-a înregistrat,
nu pe o sticlă, suprafață lucioasă,
fir de apă sau vreo oglindă.
Și chiar pe a ochiului retină.
O imagine de a dreptul sublimă.
Puteai vedea ca niște aripi de lumină.
Și un zâmbet cald pe chip cum mi se imprimă.
Era o chestie de nedescris, total divină.
Nu erau doar umbre și o întreagă scăpărare de lumini.
Ce se reflectau în ochii aceia căprui, dulci și blajini.
Uneori atât de triști și de lacrimi plini.
Lacrimi strălucitoare ca niște mărgăritare.
Scurse din ochii aceia plini de viață și de ardoare.
Ce au avut destule victime și admiratoare.
Iar când sclipesc dau feței o expresie atrăgătoare.
Dar să ne întoarcem la acea reflecție.
Ce inima o percepea ca pe o atracție.
Către un vid imens, captiv în necunoscut.
Și care îmi amintea de un moment trecut.
Moment ce îl consider că a fost unul plăcut.