Iarna-și scrie testamentul
Pe-un întins imaculat,
Folosind ca și penel,
O cioară răvășită de-atâta iernat:
Las ca moștenire
Ultimele pete de zăpadă
Ghioceilor, c-atâta sunt de curioși,
De sub plăpumioara mea să vadă,
Cum în bătătură se bat doi cocoși.
Și apoi mai las,
Din aspreala gerului aproape tot;
Doar așa mi se va mai recunoaște-n vară
Soarele ca și nepot.
Și vă las apoi și vouă
Oamenilor dragi,
Toată recuzita necesară,
Să vă faceți sanie la vară.