să nu mai umbli cu semnul minunii pe frunte
cu privirea goală ca o roată fără spițe

mai bine răscolești tăciunii din vatră
potrivești mâncarea de sare
și-ti aștepți fiul rătăcitor

de unde vine lumina cuvintelor gândești
căci mâinile tale sunt atât de firave
nu au prins niciodată daruri căzute din cer

de o viață stai și aștepți
nici cărți nu mai citești
citești doar fața aspră a lumii în trecere
acum fiul tău s-a întors
dar tu tot cu mâinile goale îți acoperi rănile