agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-02 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
1
Inima omului e o mare necunoscută încă, Un vânturat și temut Pontus Euxinus, Ieri pluteam pe un Da obișnuit, cunoscut, Azi ne răsare în față o stâncă pe care scrie Nu. Trec zilele ca de obicei cu gesturi știute Și deodată nu mai poți zâmbi unui prieten. Îl descoperi deodată și strigi: Nu. Iar un altul de-abia băgat în seamă Îți devine mai scump decât fratele tău. Un val subteran face un salt, Și iată-te pe alt țărm! Peisajul s-a schimbat, dar asta nu te miră, Te îngrozești sau te întristezi uitându-te înapoi, Dar dacă ai picioare bune, începi să explorezi ținutul cel nou Cu arborii săi, cu pietrele, cu șerpii și păsările. 2 Cine să înfrângă valul necruțător ce ne-mpinge? Cine să aibă un ochi așa de pătrunzător Ca să vadă în valurile care se înghit între ele Pe acela tainic și viclean Care se insinuează în coasta corăbiei Și-o împinge aiurea? Cine să înregistreze toate algele și scoicile călătoare Ce se lipesc de pântecul ei și există cu ea, Circulă cu ea, intervin și-i modifică mersul? O, vântul și valul de deasupra nu sunt totul, Și lemnul corăbiei și încărcătura schimbătoare Și fiecare pasager cu mișcarea lui la dreapta și la stânga Și fiecare marinar cu puterea lui de azi sau de mâine, Și mai ales acel Ce Care grupează câteva elemente din câteva sute, Și le imprimă un sens nebănuit. Pentru că inima omului e o mare pe care se plutește Ca pe vremea romanilor blestemând-o și temând-o Fără instrumente de precizie, Fără ultimele descoperiri tehnice. 3 Valul subteran, necruțător și veșnic, Dușmanul nemișcării și al îndrăgostiților! La umbra fericitului meu țărm, Închid uneori ochii și văd lucruri dintr-o altă viață, Închid ochii și văd, noaptea, patul îndrăgostiților Pe care natura nu i-a croit împreună. Văd ochii deschiși și urechile încremenite Ascultând cu groază Trosnetul rău prevestitor al corăbiei. Văd deznădejdea cu care se aruncă unul spre altul, și se înlănțuie. Au găsit o certitudine? Au cucerit stabilitatea? O clipă au îndepărtat mișcarea amenințătoare, Apoi adorm obosiți și cedează. Valul îi smulge pe nesimțite; În zori, când se trezesc, sunt departe, patul frânt în două, Fiecare pe scândura lui, pe valul lui; Unul se mai aruncă înspăimântat îndărăt, Înfruntă curentul, dar celălalt, deja curios, Plutește înainte, spre alt țărm. S-a sfârșit. Marea a făcut un salt și iată țărmul cel nou. 4 Valul necruțător și veșnic. Mișcarea: De la începuturi, lumea îi caută taina. Firul acesta de nisip irită de veacuri Pântecul scoicii uriașe care e lumea. Firul de nisip căruia Heraclit Obscurul L-a pus cu milenii înainte primul strat de sidef Spunând: "Împăcați-vă, Nu vă scăldați de două ori în apa aceluiași fluviu, Nici nu vă încălziți în fiece zi cu aceleași soare. Împăcați-vă, totul se mișcă." Văd firul de nisip cum se rostogolește Și se îngroașe în pântecul lumii, Cu încă un strat catifelat calmând neliniștea, Dar care se întărește, și încă unul nou, Prin univers, călătorie halucinantă. Ca o bilă enormă, Rostogolindu-se mereu, Prin timp, prin spații, prin revoluții, Un imens mărgăritar în neliniște rotunjit Fără să i se știe valoarea, Și pe care Timpul recunoscându-l Ni l-a dăruit nouă, ca să fim liberi. 5 Dar inima? Dar îndrăgostiții? Stabilitatea! Nemișcarea: De câte ori obosită n-am dorit-o, Dar trebuie să alegi: O mare moartă a sentimentelor, Sau această mare necunoscută bine, Pontus Euxinus tulburător și temut, Unde legea mai presus de tine Te silește să-ți găsești echilibrul Cum și-l găsesc marinarii. Să-ți concepi viața pe puntea bântuită, Să cucerești stabilitatea în fiece clipă, S-o pierzi și s-o cucerești iarăși. Să devii învingătorul ei în fiece clipă. Supus valului și învingătorul lui. Și sunt gata să binecuvântez această mișcare necruțătoare, Valul neînduplecat și timpul, Dacă pe țărmurile unde voi poposi Printre pomii mirifici cu păsări de aur Sau printre stâncile aspre și neprimitoare Mă va întâmpina, uneori, Zâmbetul îndrăgostit, Silueta subțire și dulce a iubitului meu. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate