Toamna lungă-i pe sfârșite, iar furnica cea micuță
Dovedește înc-o dată cât e ea de hărnicuță
Că a strâns recolta-ntregă pe mai bine de-un hectar
Și se chinuie pe rupte să o bage în hambar.

Dar să vezi, vecinul greier cu muncitul nu se-omoară,
Stă-n hamac pe prispa casei, zdrăngănind dintr-o chitară.
-Hai și-ajută-mă, vecine, hai și ține-mi de urât
Că la iarna ce-o să vină o să fii cu foamea-n gât

Și-ai să-ncepi cu mult-știutul: -Iarnă, iarnă, cri-cri-cri,
Fir-ai tu să fii de cutră, nu credeam c-o sa mai vii!
Dar vecinul îi răspunse și-o lăsă ca la dentist:
-Nu pot, dragă furnicuță, că sunt suflet de artist!

-Foarte bine, după mine stai aici și lâncezește
Însă ce-o să faci la iarnă, când vifornița pornește?
Ai să umbli cu cerșitul dup-o boabă de secară
Promițând ca pân-acuma că mi-o dai ’napoi la vară?

-Nu e treaba ta ce-oi face, dar mi-e clar, dragă furnică,
N-am să-ți cer de-acuma-ncolo o graunță cât de mică.
Zise greierele nostru, pe-urmă se uită la ceas,
Se băgă frumos în casă și-i trânti cu ușa-n nas.

Toate bune și frumoase, însă dup-o săptămână
Cine-i la furnică-n poartă mai s-o scoată din țățănă?
Coborând dintr-un Ferrari, greierașul, plin de fițe
Braț cu două gagicuțe, vasăzică greierițe:

-Bună ziua vecinico, nu mai fă așa o față
Că mi se încovrighează frumusețe de mustață.
Da, sunt eu, vecinul greier, bucură-te că exist
Și-ai avut o mare șansă de-a cunoaște un artist.

Și-apropo, să știi că mâine plec într-un turneu de vis
Să prestez o iarnă-ntreagă la un teatru din Paris.
Nu scuipa în sân atâta, zi-mi și tu mai abitir
Ce-ai cam vrea de pe acolo să-ți aduc ca suvenir?

-Nu îmi trebuie nimica, nu-mi adu nimic, vecine,
Îi răspunse-atunci furnica, doar atât să-mi faci un bine,
Dacă-l vezi pe La Fontaine, să îi spui așa, frumos:
Toate fabulele alea poa’ să și le bage-n dos!