agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-03 | | " Fiind Timpul ceea ce este, Totul legat de el Este o iluzie. Sunt bolnav de moarte, Adică Moartea m-a îmbolnăvit Cu prezența ei fantomatică, Inexistentă, persistentă, insolentă, Hapsână, persuasivă; Moartea mea sunt eu, Eu mor, o parte Din mine e moartă, Una a murit deja, deci; Una va muri, Ceva în mine a rămas Încă viu, arzând, Pulsând, o fi boala Sau un gând, o Părere, o Tăcere. Tușesc stins și sec, Expectorând amintiri Și teamă, multă și neagră Prin toți porii; Nimic nu mă ajută, Sunt singur, iar. Ce sensuri ascunse Vor fi fiind pe lume, Eu neștiind încotro Să-mi încep, sau continui Căutarea? Legături ciudate simt, Senzații tip deja-vu, Mă identific cu apa. Spun ce spun, cum spun, Nu mă-nțeleg, Aș vrea altfel, Caut, Tac, Aștept, Mă topesc, Mă sting, Undeva în mine plouă acum. Mă simt greu. Atâta primitivitate, Permisivitate, Priviri, înțelesuri, Alte sensuri, ah, și Promiscuitate! Învolburată, Apa, ne-străină mie Inundă aproape totul; Turnuri trufașe Ale neghiobiei, Înfumurării și snobismului Strălucesc semețe Cu fundațiile lor putrezinde În bătaia ultimului lor soare. Apocalipsa e în noi. În mine crește o minciună. Revolta e un animal chinuit Și neînțeles, pus în lanțuri Pentru o umilire perfectă. Căci nu cunoașterea E răspunsul, nu! Ignoranța, nici atât... Revoluția e ciclică Iar pacea, efemeră. Un fel de mușuroi În care fiecare furnică Aparține altei specii - Asta suntem noi, Asta am ales. Mă îngrozesc cumplit Toate aceste povești de viață, Istorii, istorisiri, Aventuri, știri, pățanii, Pilde, amintiri, Reguli, dogme, legi Și pe deasupra zace leneș Ca un rege nesimțit Haosul Liberului Arbitru. Cui îi pasă, De cine și de ce... Mama își mănâncă puii, Puii rămași în viață i-o trag mamei, Leul fuge de hiene, Prostu' râde-n curu' gol, Și cu toții ne punem câte O dorință pe-aceeași Blestemată de Stea căzătoare. Că lumea e nebună, Nu-i loc de-ntors. Poți privi în gol Încercând să prinzi din mers Șansa Unui nou început. Ai dreptul ăsta. Sau nimic nu contează, Sau tu, sau eu, sau... Imposibil de schimbat, Imposibil de posibil... Nu poți vorbi de priorități, Vorbește mai întâi de luptă; Nu te opri decât Multă vreme după Ce ai murit - Unii numesc asta Adevărata esență A trăitului. Cu-atâtea lupte în jur, Atâtea revoluții Spirituale, Aproape că-ți vine Să-ți spui și ție Și altora Că ai găsit Ceea ce căutai, Chiar dacă asta - Dac-ar fi adevărat Te-ar uimi și pe tine Și pe mama ta Lipsită demult de speranțe. Cândva, mai demult, Chiar credeam Că va veni o zi În care fiecare-și Va primi răsplata Făcutelor și ne-făcutelor, Ziselor și ne-ziselor; Acum chiar cred Că idealismul A fost importat De la extratereștri Și nu a avut priză Prea mare La publicul larg și, Mai ales, la Conducătorii noștri Mult iubiți-urâți-temuți. Și va veni o zi Când nimeni nu va mai ține Socoata, pentru că Nimeni nu va mai fi. Dar ceva tot va fi - Va fi O mare liniște. Ce bine! Nici vorbă De potop, de data asta, nu. Să nu te miri, Copile al viitorului, Asta dacă Mai ai vreo șansă Să exiști, Să nu te miri, deci, De ce vei găsi, Ce vei ști, Cine ești, Cine-ai fi putut fi, și, Îmi pare rău Că trebuie să-ți spun Și asta, dar, Te rog pentru că trebuie Să-ți fie rușine De ce și cine ești, Datorită trecutului Și blestemului De-a fi și te numi OM. Fugi, Trăiește cu lupii, Fii ca ei, exact, Și nu te mai întoarce vreodată. Am privit stelele, Căzătoare au ba, Fără să-mi pun vreo dorință, Fără să le-o cer, Fără să le implor Să mă ia dracului de-aici. Pe tăpșanul închipuit Din fața casei mele închipuite, De mână cu iubita mea închipuită, Am stat o noapte-ntreagă Zgâindu-mă la stele-nchipuite Și vise împlinite. Ce a ieșit, bine-nțeles? Un mare nimic Real-ne-nchipuit, Căci viața e prea dură Și strâmtă și îngustă De-o vreme-ncoace pentru- A mai fi ceva loc și Pentru vise și închipuiri... De-aceea eu, Atât de mort De-atâta de demult, Trăiesc în veci Un fel de vis în vis. " EtienneNoir, 10 Octombrie 2008 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate