Sunt iarasi eu, pierdut pe drum
Batran cosmar de toamna,
Tenebra ratacita-n scrum,
Ce-n codru se destrama.

Nu stie nimeni de-a mea urma
Nici muntii, uriasi din piatra,
Adapostiti sub mantia din huma,
Sunt afundati in pacea lor sihastra.

Iar apele ce-si curg amarul,
O sa se-ncline ca actorii
Mirese parasind altarul,
Raman doar ape, n-au memorii.

Si cand la Foc ai sa ajungi
De el sa te pazesti, ca arde,
Mistuitor, domnind in rugi
In jertfa ta iubite, el nu crede.

Nici eu n-am fost tenebra o vecie,
Iubeam o fiinta omeneasca
Dar am trecut in vesnicie,
Si-am ars ca flacara maiastra.