Acea dispărută
Stă în umbra unor pereți pictați.

Ea nu știe unde se ascunde Soarele
Și de ce nu cad picăturile de ploaie.

Pare un simplu joc această despărțire de cei dragi,
Însă prea dură e așteptarea.

Așa trec zilele noastre, dorite,
Impasibile la toate din jur.

Suntem fără să știm că suntem,
De partea pictată a pereților impenetrabili.

Trăim cu sunete arhicunoscute
Și ne delectăm cu imaginația.

Privim și gândim la pereții pictați,
Dar nimeni nu e în stare să-i demoleze.

Desenele prind viață uneori,
Pereții dănd semne că vor să cedeze.

Sunt gnomi îmbrăcați în veșminte albastre,
Care par să nu bănuiască nimic...