Ninge cu clipe, Adam, iar
palma ta
bătrână abia mai reușește să mângâie creștetul vremii...Dar
dacă ți-ai ridica
mai des ochii din praful existenței tale seci,
ai vedea
cum din cer fulgi mari și reci
de secunde îți ning fruntea prea
încrețită de griji inutile.
În palma ta uscată
se adună, umile,
fire de vreme uitată...
Ninge cu clipe, Adam, peste viețile tale
trecute, prezente și viitoare...
Și, plină de jale,
palma ta strânge clipa ce moare...