Din volbura acră, sorbită de valuri,
Apare năluca topitelor maluri,
Avide se pare, cu pete de scoici,
De spuma cernută în vechile porți.

Pe ceața târzie, cuprinsă de stele,
Apare năluca cometelor mele,
Ce gheață răsuflă și ger și durere,
Ca sufletul meu putere să spere.

Din noima-nvechitelor sfaturi străbune,
Apare năluca poveștilor bune,
Cu zâne și prinți, cu zmei *naripați,
Cu iele nebune și demoni crispați.

Pe harta cetății, cu ierburi hrănită,
Apare năluca de oaste lovită,
De cruntele lupte atinse pe loc
De cete păgâne și arme de foc.

În casa tăcută, cu glastrele sparte,
Apare năluca în miezul de noapte,
Cu lacrimi în ochi și cearcăne grele,
Dorind cu ardoare păcate să-și spele.

Iar eu în odaie, slăbit și atins,
Renasc o nălucă cu glasul aprins,
În vorbe nespuse, în ochi nevăzuți,
Cu pletele negre și umeri căzuți.