anii mă înconjoară scheunând ca o
haită de hiene scheletice cu
trupuri vineții
și dinți de
pucioasă
din cerul istovit de atâta zbor se
prăvălesc la picioarele-mi
ciocârlii mute
cu aripi de
ceară
iar eu cad în genunchi ca un
copac pietrificat chinuit de
amintirea unei prea sfioase
adieri de
vânt
apoi încremenesc pe vecie
în noaptea
uterină
însingurat ca o
umbră
alungată