I

În planșele de-anatomie
Întinse strâmb pe-un chei prăfos,
Cu multe cărți făr` de folos
Dorm, ca o antică mumie,

Desene cărora tăria
Și harul vechiului artist,
Chiar dacă subiectu-i trist,
Le-au dat, subtilă, Poezia,

Se văd, făcând și mai complete
Aceste tainice orori,
Săpând, ca niște muncitori,
Jupite trupuri și schelete.


II

Din brazda ce o răscoliți,
Bieți inși ai unei lumi cumplite,
Greu opintindu-vă, ca vite,
Cu mușchii voștri jupuiți,

Ce roade, spuneți-mi, ciudate,
Voi, smulși din gropile tăcând,
Culegeți? Ce stăpân flămând
Hambarele, își umple, toate?

Vreți voi(simbol atât de dur
Al unui crud destin statornic)
Să arătați că nu e spornic
Promisul somn fără murmur;

Că și neantul ne înșeală
Că însăși Moartea ne trădează,
Că neagră, nemiloasa piază
Pe veci ne leagă-n grea tocmeală,

Și-ntr-un pământ ne-mai-văzut
Cu talpa, crunt însângerată,
Vom apăsa o grea lopată
Mereu spre-acel necunoscut?