dincolo de craterul gândurilor
nici o avuție a pământului
nu mai pare reală
trăiesc sub povara de aur
a speranțelor
n-am de ales
sunt un copil,o jucărie a
hazardului
ca toți muritorii
buzele albe sărută degetele
fiilor
brațele și-apropie frunțile neștiutoare
de piept
sunt mai presus de orice micime
fericită că nu urăsc,nu detest,pot uita
pot ierta pot chiar înțelege
trupul mormăie tânăr își face griji
sufletu-i dă porunci în străfunduri
un boboc de trandafir alb
ar zeifica pumnul palmele mele
însingurate
razele lui m-ar ridica din mijlocul
furtunii la care sunt osândită
sunt muritoare ard vocile fericirii
clipele neprevăzutul licărul fals
al unei mâini
care cade tainic peste părul meu negru
mișcarea ei lasă știute linii de aur
prin aer
pulberi nostalgice cutremurând