Am o stea în frunte
înfiptă în chip de corn
în care suflă cine apucă
după care pleacă fără s-asculte
ce cântec au cântat
eu inspir adânc ce ei expiră
și slobod mă-nvărtesc în vânt
buimac de vâltoarea suflării
și m-agăț de un ram plin de roade
crezând că acolo mi-e locul
după un timp toți mă ocolesc
îmi aruncă priviri piezișe
eu le înțeleg gândurile
și de teamă să nu-i pierd
îmi rod rădăcinile până la sânge
și mă arunc din nou în vâltoare
ca să mă veștejesc cu fiecare ciclu.