S-a uitat lung în oglinda lucie, ... strălucitoare.
Se vedea sufletul învăluit de o umbră grăitoare.
Dispăruse acea tinerețe, acea splendoare.
Totul era umbrit, iar omul nu mai era frumos.
Se deslușea în schimb un chip hidos.
Ce arăta numai a piele și os.
Era diform, pocit, monstruos, respingător.
Numai văzuse în viața lui ceva atât de înșelător.
Era de fapt deja pierdut ca suflet.
Ceva era parcă incomplet.
Și devenise precum un hâd portret.
Nu se regăsea radiînd de acea urmă blândă.
Și nu mai semăna deloc cu omul din oglindă.
Deoarece trăise o viață plină de iluzii.
În care se lovise doar de deziluzii.
Iar acum căpătase biletul direct către infern.
Deși considerase că sufletul îi va fi frumos, ... etern.
Grijile și supărarea tot pe suflet de obicei se aștern.
Iar pentru a-și păstra alți 10 ani sufletul intact.
Încerca acum cu demonul oglinzii ceva abstract.
Să lepede divinul prin a încheia cu sânge un pact.
Considera că peste 10 ani va înșela demonul încă o dată.
Dar de îndată ce înțelegerea va fi acceptată.
Demonul la timp se va prezenta, pentru a sa plată.