Te opresc pescărușii imaturi
să pui piciorul pe plajă
privindu-i fără mine
cum vor de la părinți hrană.

Glas al copilăreștii șuierături
și penaj încă sur au croncanii.

Suntem două umbre triste ca ei
în străfulgerarea baterii din aripi
risipite de stolul puilor marini.

Și ei vor trece odată braț la braț
logodiți cu depărtarea lor de mal.

Ieșim pe esplanadă
ca să uităm de toate străzile
umblate-n zadar ca să fim fără habar.

Sub chipul tău pe-acoperișuri
doi pescăruși au căutat să-și pună cuib
văzându-te glumeață cum le fărâmițezi
carne, pește, pâine înmuiată-n zeamă
ca apoi să le culeagă și-n picaj din balcon.

Le știi ciocurile grele-n aterizări
și de-aceea le redirecționezi
focul declanșat înăuntru
iubindu-se după ce s-au hrănit.

Îi ațâți numai din cuvinte simple
ca să vină la ospețele tale haioase.

Seara, ei dau bice lacrimilor de stele
să se-nșiruie curgând lumina lunii
până pe cămașa ori perna ta.

De ce-i crezi ținuți în cuști
ca niște fiare capturate,
când mai sfâșie litoralul târziu noaptea
la protestele lor contra temnicerilor?!

Da, ai și-aici dreptate că ne-atenționează...

O să dau grabnic decrete
ca oamenii să elibereze
strigătele marii sete
a iubirii fără de pedeapsă,
liberi iar să croncănească
în mijlocul nopții-ncolăciți
ca dresorii unui Basic instinct.

Să uimim lumea făcând să se retragă
toate duhurile rele speriate,
precum acedia, melancolia, șovăiala,
între gratiile lovite de acești croncani
iubitori ai natural urlatului sex appel
la concertul lor underground de trupă Sistem.

Percuția lor păsărească
are și-un cod ultrasecret
din care nimeni nu va depista
cum să jefuiască mării
sunetele unor naufragiați.