Deșert
e gândul umbrei,
când corcodușii
florile-și aruncă,
și pleac-apoi pierdut
în căutarea echinocțiului
de vise fulgerat.
și ție-n dar
el vrea
să-ți dea
un iaz
de lacrimi mute.
pe care
nuferii albi
cu ele,
pletele și stropesc.
și tu,
iubitul meu,
înoți
prin iazul
încărcat
de nuferi albi,
de parcă
tu,
din lacrimi
te-ai născut.
ochii mari
eu,
îi deschid
și vreau
să te privesc
dar
simt doar lacrima
ce se revarsă
zvârcolindu-se
pe triștii
mei obraji.