Prin umbre triste, legănate
Mă plimb în nopțile de veghe
Cu mâinile încătușate
Având costum, sleioase zeghe
Mă uit prin gratii să văd stele
Pereții imi sunt gardieni
S-au dus demult visele mele
S-au dus plimbările-n poieni
Mă simt uitat, de omenire
Și condamnat fiind pe nedrept
Am fost silit, de legiuire
Aici în temniță s-aștept
Nu știu de zile, nici de nopți
Căci noapte imi e viața toată
Nu pot deschide-nchise porți
Nu pot intoarce-a vieții roată
Greșit in ochii oamenilor strâmbi
Am devenit proscris degeaba
Și am ajuns ca cei tălâmbi
Să nu mai știu cum merge treaba
A stat un ceas, a ruginit
Nu mai trec ore și nici zile
Mă simt bătut și schingiuit
Mă simt ca ființele umile
Mănânc degeaba, nu simt gust
Și dorm să am de ce dormii
În spațiu ăsta, rece-ngust
Mă rog de grija la copii
Am fost odată tată bun
Am fost iubit și respectat
Am fost de dragoste nebun
De cei din jur apreciat
Am fost și-acuma nu mai sunt
De ce?...offf Doamne ce-ntrebare!
Doar când o pun, devin cărunt
Orice răspuns la ea, mă doare
Să mă disculp?...nu are rost!
Am încercat, însă zadarnic
Privesc în urmă ce a fost
Și totul mi se pare groaznic!
Din toată strâmba rânduire
Lipsind ideea de dreptate
Am invațat cu prețuire
Ce-nseamnă să ai libertate!