când te trezești nu știi unde te afli
privești în gol spre ușa întredeschisă
un peștișor cât palma oprește numai cu o atingere
încărcătura unui trecut masiv, ieșit din sine
spre o insulă invizibilă în metropola de apă

nu recunoști figurile din ceață
ele știu totul despre tine

ai putea spune că e un vis glorios
o bortă în respirația unui înger
luând forma vasului din care te hidratezi
în zilele când iubirea te moleșește
și perna îți ridică ușor capul

părul tău e o vâslă rotitoare în absintul serii
te rogi cu putere fără întristare o dată
și încă o dată învingi sila cu o silire a limbii
de a reține un sunet venit de foarte aproape,
abandonat ca o fericire
între lucruri crescute în lipsa ta