În satul vechi, cu ulițe micuțe
E liniște, miroase-a ger și fum
Nu sunt mașini și nici caruțe
Sătenii nu mai ies pe drum

Căsuța-i mică și sărăcăcioasă
Iar fum pe coș...cam subțirel
Și lângă sobă, moșul cam îngheață
Cu baba-și amintește de al lor băiețel

Micuțul bătrânel, acum cu barbă albă
Întreabă pe băbuță cu ochii-nlăcrimați
De mai sunt lemne-n sobă căci în lumina slabă
Se simte-acum răcoare și sunt cam înghețați

Bătrâna se ridică, se duce în marchiză
Și vine cu o mână de vreascuri, încă ude
-Mai sunt bărbate lemne, nu am intrat in criză!
Abia se mai abține, ochii să nu-și inunde

Se-așează greu alături de micul bătrânel
Și pune-n foc crenguțe culese din zăpada
Ea stie că bătrânul se macină în el
Că fiul lui iubit, nu vine să îi vadă

O lacrimă se scurge pe-obrazul lui tocit
Bătrâna când o vede, mai scoate un oftat
Trosnesc in sobă vreascuri, acum necontenit
Bătrânii supărați, adorm acum în pat...

...O seara obișnuită-n frumosul cartier
Prin geamuri termopane iese multă lumină
Bucătăria-i plină de-arome și mister
Și masa e cu carne, sarmale și slănină

Bărbatul zvelt se-așează și cheamă copilașii
Soția îl servește c-o ciorbă aburită
Au invitat la masă, în seara asta nașii
Iar cina cea bogată îndată e servită

Soția îl întreabă pe soțul ei sătul:
-Când ai să poți bărbate, pe la parinți să treci
Căci a trecut un an, nu crezi că e destul?
-Știi ca n-am timp nevastă!...duminică e meci!