au fost odata
doi copii:
cat se iubeau,
nici n-ai sa stii
ploua cu stele-n
urma lor
cand ingerii
mureau de dor.

s-au cunoscut
o veme, seara,
la margine de lumi,
tarziu,
si-aveau atatea
ca sa-si spuna
de nici eu nu pot
sa le scriu.

si se tineau
de mana tot copiii
de se mira o lume-n
urma lor:
de unde-atata
frumusete,
si dragoste,
si-atata dor...

azi nu-i mai vad:
s-au dus copiii,
si-au luat cu ei
iubirea lor:
de-atata plans
s-au frant salcamii
s-au scuturat,
si-acuma mor.