Îmi intră tăcerea în sânge
Și în ochi
Printre firele de păr
Și în degetele
Care au început să tacă și ele
Odată cu mine.

Simt cum îmi intră tăcerea în priviri
Și pleoapele încep și ele să strângă
Între ele
Tăcerea de a nu mai fi.

Și gândul de a nu mai
Exista pentru că altfel
N-aș mai fi atât de adâncit
În tăcere

Și strigătul mut de durere
Nu mai poate nici el să rupă
Tăcerea de a nu mai gândi.

Și lacrimile curg și ele în tăcere
Și sufletul moare încet și
Tăcut
Și totul în jur nu mai poate fi
Deranjat
Pentru că este adâncit în
Tăcere.