Curge aspra privire,
trece tacida ființă,
licăr de ură-nfiripă-n
sufletul fără putință.
Dreapta chemare răsună,
sfintele docme renasc,
trupuri cuprinse de hulă
dintre păcate se nasc.
Floare din dulce tămâie
peste durere presar,
calda primire mă suie,
către divinul altar.
Liniștea tristei vecernii,
ochii mi-apasă-n pământ
ard pe obraz două lacrimi
plâng după sfântul cuvânt.