când îngerii plutesc deasupra noastră
la ore toride
ca o umbră robustă în pulberea amiezii
se mișcă precum coțofenele
cu un aer stătut prin preajmă
cu siguranță nu-i vedem
dar prezența lor o simțim gâdilând viscerele
oamenii încep să ridice din umeri mirați
să-și pună întrebări
să-și facă inventarul
să bată din palme
să-și ascundă privirile într-un samovar
să caute cu înfrigurare drumul spre casă
sau senzațiile plăcute de
sâmbătă după amiaza
mama îmi ghicește în zațul cafelei
cu o oarecare teamă
poetul scos de la naftalină
ține o lectură publică în aula academiei
și tu aștepți soarele să apună în alt loc decât cel știut
apoi aștepți ceremonialul cu viziuni concrete
forfota străzilor amestecă privirile
și gândurile nerostite
și tot ce a mai rămas din lucruri
și oameni