agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-15 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
Te chem și iată obrazul tău se-arată lângă mine
Cum un oraș apare din ceață la primele silabe ale zilei Printre buzele crăpate ale pământului. Printre aceste Mari vânturi ca niște schelete de păsări antediluviene În nisip. Fruct al singurătății și gâfâitul Anotimpurilor peste noi cu berzele plutind dinspre miazănoapte. Nu ne așteaptă nimeni și numai cuvintele se revarsă pe inimă. Un cort? Sau ceasornicul unui zbor oprit aici? Când marea aburește din toate părțile ca respirația unor animale nocturne. Și plantele se căznesc să străbată argila la fel cu șipotele Până ce pădurile ca niște mulțimi își vor așeza tabăra pe aceste întinderi. Vor mai fi unelte omenești? Nechezaturi de cai Și ciudatele chemări de cocoși în neliniștea unor zori Tu, lângă mine, plutind printre căderile de sori, Înfiorată lângă mine o altă plutire prevesteai: Va veni o adiere și va lua gândurile noastre Ca pe niște semințe înaripate. Și noi în vestminte Străvezii cu o rouă de luceferi vom trece înainte Și-auzul va distinge tropăitul luminii apropiindu-se ca o oaste. Dar această zi înaltă care se arată pe coline Ca o fata morgana sau ca o cetate cu ziduri de gheață Și nici o urmă a omului. Numai între mine și tine Generos sângele nostru foșnind ca o verdeață. Suntem umbre? Și alte umbre așteaptă? Un cer De fum. Pe margini de prăpastie sau pe o treaptă Și vocea risipită o dată cu noi în aer Cu tine de mână dinaintea poporului meu Izgoniți aici? Între vorbele pline de fructe Inima se va rupe din sforile vinelor ca un zmeu În înalt patru sori luminând în cele patru cardinale puncte. Serbări ca un cristal transparent. Lăudată Regăsirea noastră. Numai armele mării Lucesc departe. Nu sunt huiduieli. Nici o gloată Nu aruncă pietre. Noaptea ca și ziua spală obrajii noștri. Ape limpezi sub pleoape. Numele ătu Luminându-se. Uniți. Și în jurul nostru poporul nălucă Spre înnoptate mări amintirea noastră călătorind ca un râu De mână tu și eu prin acest răsuflet pe-această insulă Nălucă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate