agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-15 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
Colombei
ulysse que de jours pour rentrer dans itaque Guillaume Apollinaire heureux qui comme ulysse a fait un beau voyage Joachim Du Bellay ulysse je te veux au pays des lapons B. Fondane Τωυ ευεχ ?εςεσiηυ πολληυ οδου ηγθευ ?Οδυσσευς παiδυος εψυ προ γαρ ηχε πατηρ αλλοι τε γερουτες Homer, Odiseea, XXI, 20-21 1 îți închin un imn ție veac al mediocrității nu mai vânăm ursul sur prin munții americii brațele noastre nu mai sângeră păduri sălbatece ne operăm visele ca intestine singuri ne închidem în mucegaiul birourilor dimineața dactilografele își îmbrățișează logodnicii până la revederea din ceasul nopții când vor face dragoste pe saltele de paie dar în aer sufletele ni se sărută clădim un cer peste acoperișuri ca mădulare pe bulevarde sirenele autobuzele cum acompaniază concertul prin fără fir veac al asigurărilor și al reclamei luminoase e ora când englejii o aplaudă pe raquel meller și refuză buchetul de violete aruncă lumini jocurilor de ape scâșnesc din dinți marile cotidiane și iată: agenții companiilor de afișaj primenesc rufăria zidurilor. 2 dar se ascut zgomotele ca pumnale aerul se desface pe mâini iederă lătratul și iată precupeții ridică obloanele somnului tramvaiele lăptăresele autobuzele își acordează ca o orhestrație instrumentele strălucesc vocile ca gutui în vitrine la ora dejunului mobilele își regăsesc ființa părăsită aseară de prin colțuri din pivniți din hambare se furișează spre noi ființa părăsită aseară cuverturile glasurile se descojesc ca bolnavii de scarlatină și tu te cauți pe tine ca pe un vecin care a dormit alături degetele îți știu conturul te memorizează te urmăresc ca o hartă încet liniile se recunosc se îmbrățișează ca o cupă la locul lor pulpele intestinele obrazul se desprinde ca un perete buzele buzele cu surâsul pantofilor și încheieturile de vată încet te tragi pe tine din tine însuți ca dintr-o fântână nămolul zilelor umbrelor te recunoști îți strângi mâna după această navigație prin noapte se desfășoară ca o cale ferată privirile glasurile vechi precum timbre pe o scrisoare netrimisă ai ieșit altul același din tunelul nemișcării absenței ca o portocală îți mângăi carnea cuvintele câte mistere îți surâzi în oglindă iată vânzătorii de fructe își strigă noutățile lumina pune tinctură de iod pe rănile afișelor închini un imn săpunului CADUM substanța lui nu atacă țesătura trupului spuma alunecă pe piele ca o piele se scutură ca frunzar fața în apa proaspătă ca o servitoare de 17 ani la etajul de sus robinetul se deschide ca o pleoapă te apleci iar spre tine ca spre farfuria cerului cu culoare îți dai târcoale ca unei case căreia i-ai uitat numărul suni strigi chemi proprietarul întrebi dacă tu locuiești în tine panică panică desperarea aruncă semnale și despletirea îngrozirii pe glezne îți cauți amintirea și umerii ca sandale UNDE SUNT care e longitudinea inimii tale stephane roll poartă numărul 35 la inimă încerci să te prinzi ca într-o plasă din rămășițele de noapte ACELAȘI A L T U L ALTUL A C E L A Ș I dimineața își freacă sânii tari de fereastră perdelele se apropie se îndepărtează ca două armate în curând va veni ceaiul și nu știi dacă TU vei fi acel care îl va bea dar scrii un imn acestei băuturi de culoarea frunzelor toamna sângelui răzbate prin cornul de vânătoare un cerb înaintează în desenul zilei vizuinele se deschid ca bricegele zmeură și fragi umezesc pașii CEAI arșită cu buruieni și coacăze răcoare în căldură binecuvântare de rubin voia și împărăția ta facă-se culoarea ta e a cărnii trecute în spin tu ești sala de lectură de baie a săracilor tu dai la ora patru sărutul de mamă copiilor orfani împrumuți înțelepciunea vracilor și pui gâtului pe dinăuntru o salbă roșie de bani CEAI care desfeți limba și măruntaiele CEAI care micșorezi bolnavilor suferința ierburi sălbatice din noi răutatea oamenilor taie-le adu în ficatul și în rărunchii mei liniștea umilința ceai dăruit refugiaților ruși ceai în grădini publice pe scaune de lemn ceai celor supuși și celor nesupuși ceai pe toate buzele ca o cruce de lemn ceai binecuvântat ceai ca boschet în duh în os tu te împarți precum cuvintele uneori uitarea cerul era de culoarea ta când l-au răstignit pe hristos în apele tale se sărută aerul marea din indii te-au adus misionari iarba ta era coaja rănilor tămăduite dar pirați au atacat corăbiile mari sângele s-a amestecat cu apele vuite tu ai profețit revoluții din pântecul samovarului tu ai trecut ca o mână prin gâtlej prin mâini în siberia în jurul tău ca în jurul altarului s-au rumenit glasuri și pâini ceai ca drum tăiat în calcar ducând în răcoarea frunzarelor stâncilor ceai sorbit în dezgheț de făurar în clătinarea de mușețel a lămpilor ceai din după-amiezi de primăvară din după-amiezi de iarnă ceai cu tăpșane de toamnă roșcovană la întoarcere la conac în pocnet de armă și prepelicari cu limba de un cot în goană ceai din mâna ca o privire a mamei pe ceardac la soveja pădurea vuiește și în jur troznesc amintirile docarul porțile de stejar bătrân se deschid intră factorul și tresaltă inimile ca la hora hanului citești veștile fratelui de la cernăuți stelele se dezghioacă precum alunele verzi cerul te înfășoară ca un brâu oltenesc arborii numără cât pot apoi umbrele umblă în vârful degetelor glasul mamei a suferit s-a boltit și ca o fântână se adâncește se întunecă O R A C E A I U L U I 3 acum strada te primește ca o cutie de poștă obișnuința e pe umerii tăi o cămașă uzată strada e aici la picioarele tale precum câinele credincios aerul stă pe acoperișuri ca un preș tu ești o scrisoare în strada cutie de poștă destinul tău e acolo distribuitor mecanic el te va duce la destinația pe meningea ta scrisă desigur tu mergi pe sub casele cu șorțuri ca brutărese dar altcineva întoarce arcul din pupilele tale zgomotele îți ling tâmplele arterele vânzătoarea îți întinde gazeta de dimineață o! gazeta, ce dantelă pentru melancolia ta lindbergh a aruncat un curcubeu între america și europa un profesor de strategie e asasinat în expresul paris marsilia prețul pâinii se va urca cu zece centime dar aerul flutură un drapel între genele tale singurătatea e dreaptă ca un semnal de uzină cartierele pulsează se umplu de suc ca ovare botul luceferilor te scormonește te sperie e un continent femeia care merge înaintea ta și iată-te la casablanca ești fără lucru lăzile se rostogolesc în port ca monezile e un miros tare de ulei și de vuiet înaintezi prin ecuația sângelui în părul aerului sunt catarte cordaje precum penele de șoim la un șef indian iată grânele bumbacurile ca amulete clănțănesc stelele argintăria lacului o lotcă spintecă trestia vinelor dar nu e decât vitrina unei companii navale pasul ezită ca timpanele și totuși soarele își face loc cu coatele un surâs te urcă până la etajul al optulea orice cuvânt un dosar un dosar un dosar chiar cerul e o mașină de scris somnul se depărtează se aproprie ca o pădure tăcerea 4 în sânge ne cad fructele putrede o otravă sub fructe subțiază păsări ca perlele și păianjeni torc reîntoarcerea în dantela ghețarilor fierăria uitării aruncă flăcări topește întâlnirea uitarea și ca două faruri se sărută se îndepărtează inimile cai sălbateci vegetațiile cu vânători cu panoplie amurgul se năpustește mușcă vântul intestinele în pustă luna pune o fundă în laboratorul urechei evenimentele se succed ca ferestrele în vitrina cerului sunt busole chei degetele papagal toamna îți oferă horoscopul frunzelor vinele tale alcătuiesc un frumos model de broderie și nervii nervii atleți negri pneuri serpentine afișe plasă în care se zvârcolesc peștii lămpilor stelelor sârme pentru dansatoarea în echilibru a spasmului ce bobină rumkorf nervii hartă a continentelor fantomelor crocodilii își înfig dinții în pulpa anotimpului drumuri ca un obraz palide se încâlcesc drumuri nervii câte mărgeane și cetăți dăruie sărutul umbrei nervii bucle prinse cu spelci de luceferi herghelii de jăratec alge brune în apele trupului flori submarine unghii subțire ca accidente curcubeie surâsuri gări la întretăierea munților aerieni ca privirile pupile despânzite în carne precum așteptarea la ospățul în care bucătarul țigan rostogolește ca buturugi capetele balaurului dar vine făt-frumos cu limbile păstrate în sân ca o colecțiune de timbre și tresare iarba ținutului se desface în lumină feriga vuiesc suveicile nervilor aceste gene lăuntrice și ochii se desfac ca șantiere ca lacuri câmpul e tăiat de linii ca palmele noaptea se urcă în pomi ca un copil neascultător sfărâmă dorințele cuvintele cuiburi de pasăre gesturile noastre din paie și pământ adunat în câmp orice glas rănește aerul câte furtuni clănțănesc brațele cerul mările se varsă pe fața de masă ca paharul de lapte mesteacănii fac mătănii în sân se crucesc fulgere spintecă întunericul ca un pântec dăruie lumini zărite ca reclamele marilor bijutieri 5 te oprești la vânzătoarea de legume îți surâd ca șopârle fasolele verzi constelația mazărei naufragiază vorbele boabele stau în păstaie ca școlarii cuminți în bănci ca lotci dovlecii își vâră botul înaintează amurgesc sfeclele ca tapițerii pătrunjelul mărarul iepuri de casă ridichii albi pătlăgelele vinete înnoptează iată tomatele ca obrajii transilvănencelor în broboade de mângăieri cristale pașii conopidele cât omăt întârziat pe boschetele de șoapte și sticle cu apă minerală morcovii oglinzi fluviul ca oase lungi se deosebesc casele cuvintele cu virtuți terapeutice drumul săpat în patlagină lăptuci și iată fața de hristos chinuit a cartofului el știe secretele nopții cu burdufe de liniști rădăcinile lui pipăie rărunchii pământului albe netede ca tuburi rădăcinile înaintează în nervi sug înțelepciunea vremurilor osemintele nopții închini un imn cartofului vreau să am limpezimea tăcerea ta fruct al țărânei asemeni cu țărâna din pântecul întunericului nu ne uita întărește-ne cu uleiul nopților mâna tu știi subterane abecedare te-au hrănit dumnezeu și ploile virtuțile ți le tragi din pământ ca din staul oile cerurile te primesc în orice căldare cartof icoana umilinții a răbdării tu te mulțumești cu puțin și ne dai tot iată și triunghiul zborului în metalul înserării cerul atârnă ca limba câinilor de un cot cartof ca mâinile plugarului aspre cu răcoare de tunel de după-amiază tu ești al gliei glas pre tine ochiul îngerilor fără haraci te veghează tu îți lipești urechea de pământ lingi zgomotele măruntaiele toate atâtea vrăji ca etichete de drogherie în tine sunt tu ești un pahar cu vitalitate îmi place coaja miezul tău umezindu-se cum îți faci loc cu umerii ca să crești te aștept te ascult și bătăi de inimă ivindu-se în negreală și noroiul tău culori cerești strângi și apoi ne dai pe limbă amidon tu primești binecuvântarea vântului norii îți clădesc pe sub zare un tron și numai poetul știe că tu ești câinele pământului 6 ca un golf spitalul te învăluie te primește șerpii singurătății ling pereții ferestrele aerul face bale la gură precum câinele de vânătoare foaia de observație arată drumul stelelor și fiecare duce între degete un termometru ca o ramură de salcie în duminica florilor mâhnirea e o crinolină de-a lungul zidului paturile sunt ca școlărițe cu părul cearceafurile despletite glasurile sunt scăzute ca gârlele în secetă timpul îmbrăcat în halat alb trece pe lângă tine ca păsările de mare cuvintele sunt vărgate ești străin și un număr iată-le în loteria sălilor doctorul agită o zăpadă cu mânecile și ca un stol de ciori ochii ți-au năpădit brațele obrajii orele se târăsc ca plante agățătoare fundoianu te vizitează adesea și florile au surâsul pe care l-ai observat în 1918 pe fața șefului de gară din blaj caldă scama o simți ca degetele iubitei în mână limba e un lacăt pe grilajul gingiilor amintirile se rup ca bandajele rău făcute foarfecă frunzele tăcerii pipăi o tristețe și încă alta ca arșice paturile sunt atât de aproape și totuși singurătatea ca o temniță te izolează în mâl sunt gesturile surâsurile plămânii te privesc ca două maimuțe tinere prin gratii lumina stă deasupra ușii ca două coarne de cerb îngrijitoarea clatină ca o legătură de chei oasele vecinii de paturi schimbă între ei tutunul privirile cum în parc invitații cărțile de vizită fierbințeala încinge nicovala inimii sărută pulpele ca arțarii descojite lămpile buzele un singur suflet vă cuprinde pe toți cum un ocean mărgeanele vapoarele și tu nu te deosebești de ceilalți te-ai pierdut te vrei pe tine dar obrajii se aseamănă între ei ca paturile și noaptea îți cade pe cap ca o pungă de gheață 7 de aici trenurile sunt coupe-papieruri pentru peisagiu stogurile se înalță se salută ca arhiereii plopii îți vâră degetele în pleoape și ca un pietriș simți pe brațe verdeața răcoarea tăpșanele sunt cu vaci călimări joacă domino câmpurile cu iepuri și prepelițe și spinările colinelor fac băi de soare aerul e asemeni pescărușilor atingând cu aripile în fildeș apele ochiul duce zarea până-fund ca o salină simțurile se tăvălesc cu brotăceii în ierburi lăcustele fac reverențe se deplasează ca râsete râmele umede sărută scoarța plămânilor vântul fumegă și cu omizi frunzele înstelărilor liniștea se scutură ca duzii glasul întârzie cu văcarii satului sub ulmi soarele joacă la capră pe culmi și pocnesc în vraja zilei cucuruzii brazii rod tava cerului ca linguri seara gârlele își pun la ureche stele cercei calea laptelui mână de la șapte miei și în noapte dumnezeu și câmpul rămân singuri 8 te-ai îmbăiat în părul blond al oglinzilor oglinzi oglinzi grădini peste pânzele aerului sărutarea de sălcii tremurate a umbrelor continuare a ochiului în harfe de ape oglinzi ca întâia ieșire din casă a convalescentului cu zboruri cu tulpini înlemnite în ger și defilarea aerului ca drapelele regimentului oglinzi brune oglinzi roșcate ca fata hangiței oglinzi cum sunt copitele căprioarelor scrise în munți oglinzi cu piatră vânătă ca frunza viței oglinzi adolescente ca frunți am văzut încolăcindu-se în voi frunzarele șerpii vânătorul căuta urma zilei rănite în argint se iveau îngerii și cerbii în ceruri rufele vântului clătite oglinzi de culoarea tăcerii a surâsului oglinzi ca peștele zvârcolindu-se în metal oglinzi ca o amintire a văzului oglinzi ca gâtul femeilor la bal în inel cântecele dorm ferecate ca-n uger laptele luminii crește pe mâini iedera cuvintelor urcate și un călăreț la conac inima se oprește oglinzi cu săli de așteptarea cu reveniri cu rămasul bun al emigrantului al orii câmpurile se umflă ca mările în priviri se cațără spre edelwaisul lunei avaiatorii oglinzi cum mă înfășoară cum iubesc răcoarea voastră oglinzi de priviri oglinzi de mătase oglinzi umede în buruieni ca boarea oglinzi ca evantalii deschise în oase oglinzi garaje de automobile covoare oltenești vă știu spuma lâna norilor când iarna vă încuie vă doare și-mi plimb prin blănurile voastre mâna oglinzi cu catifelări de ringlode de rugină oglinzi incediind corăbiile perșilor voi sunteți ecoul sângelui în lumină apusul vă dăruie rumeneala cireșilor am mușcat fructul vostru am lins pielea bronzată ca prunele cu privirile oglinzi terase înspre lacul zürich când trenul înaintează ca pescarii de-a lungul țărmului și iată seara vă amestecă băuturile seara oglinzile nu se mai pot deosebi între ele numaii ochii se înfig ca pinteni în trup dar e mireasma ca un fior e mireasma sunt oglinzi cu parfum de garoafe sunt oglinzi cu parfum de busuioc sunt oglinzi prinse cu agrafe sunt oglinzi care nu se văd deloc cum în oceanul atlantic curenții calzi cum în glasul tău se umflă păuni cum în piersică sâmburele cum sub trăsnetul crengilor în pădure tăcerea 9 bulervardele se rumenesc ca pâini în brutăria dimineții buline automobilele alunecă în esofagul tăcerii se deschid parcurile cu oglinzi de răcoare și iată restaurante în care la prânz se îmbulzesc funcționarii mâncărurile se succed repezi ca trenuri am văzut răzând cu pântecele deschis animalele ca steaguri atârnate la măcelărie vibrează timpane trotuarele acum sângele circulă paralel cu metrourile o amintire îți face semn te îmbie ca o vacanță și deodată marea mânecii e o pelerină albastră clădesc insule sirenele se destramă bruma pânzelor plajă surâsul orașul se termină ca o serbare școlară dar orașele țările se ating în sălile de concerte e o vânătoare de elefanți prin lianele vinelor din copacul aerului sar veverițe instrumentele torențiale ruperile de liniști ca de nori pasul se încâlcește în vegetația sunetelor toridă notele ca botul panterelor sunt clare puștile destramă pernele urșilor albi se topesc privirile fantome alunecă și deodată bursa cu vijelia glasurilor sună cornul inimii scoboară se urcă termometre acțiunile se deplasează pe cer timbrele avioanelor un cuvânt și se prăbușesc balcoane pădurile din mexic sondele de petrol trec din mână în mână ca pălăriile de paie grânele sunt rânduite în eprubete ca acizii dar iată poți să cumperi somnul în cutiuțe la farmacii cerul e servit în cești pe terasele marilor hoteluri marea e o batistă pentru uzul acestui oberchelner vecina ta are pe piept perle ca inscripții silabisești degetele ei ca literele chirilice privirea asta e o sârmă pe care alunecă troleul amintirii treci prin paloarea geometrică a buzelor a șervetelor noaptea și tăcerea se sărută precum coamele a două iepe munții își pun mănușile norilor în glastre de văi se însămânțează ecoul surâsul se șterge ca linia cocorilor în pieptul viorilor se culcă vocea ca-n staul boul copacii conspiră până la gara cea mai apropiată pasul îngerilor între coaste răsună cerbii privesc speriați la roșeața de fată cu care dealul primește începutul de lună cuvintele se împart ca frunzele în grădini înfloresc accidentele pe buzele prăpăstiilor ce rufărie razele stelelor în arini cântecul pădurii împrumută încordarea prăștiilor din aer brumat rupi afișe un ținut nou te primește același ilarie ca ploaia privirea domnului e piezișe brazda sufletului se răstoarnă în arie tu ești un refugiu unde te apleci fântânile înalță gâturi până în fund noaptea deschide în răcoare un beci și ochii se dăruie în amintire prund 10 privește lumina e albă ca pieptul păsărilor de mare stephane roll ochii ce șosele de-a lungul prahovei vuiesc apele se dau peste cap și râd cu pietricele albe de departe se străvăd plămâni fabricele azugei sinaia edelwais la butoniera anotimpului munții dau din cap ca bătrânii sfătoși înalță un gard în albastru ecoul acum aștepți venirea tăcerii la poiana țapului și hangiul îți pune pe masă pâinea de secară vocea lui are culoarea trezirii în compartiment străbătând tirolul privirile sunt lipite de tine ca două provincii e ora când pomii se adapă în vadul amurgului și se întorc pădurarii cu oboseala scânteind ca păstrăvi în ochi apele spun rugăciunea de seară și o mireasmă te cuprinde intră în tine ca o inhalație e bucuria pământului aburit a buruienilor fibrele trupului se umplu de nesațiul umed al ierbii vrei să întârzii în fericirea aceasta nerostită știi că dacă întorci capul vei întâlni privirea șefului de birou dar glasul alunecă pe bolovani urmărești fuga prin țărână a șopârlelor ca țipete atât de verzi e un povârniș întoarcerea de la păscut stelele chelălăiesc ca dulăii norii în trăsuri boierești au trecut luna înaintează în inima văii bucuria se destramă se dăruie ca o zăpadă ca un sărut pe obraz zgomotele din râpi se năruie în feștile ochiul lui dumnezeu e treaz crestele munților clatină tălănci scârțâie pe drum umbra fagilor razele lunei îți oferă bănci când în jurul cinei simți aroma inimilor și fragilor 11 funicularul zilelor urcă în nisip sângele fiecare cuvânt aduce un anotimp un climat aventurile în vitrină jachetele de lână alunecă de pe ziduri noaptea te pândește îți sare în gât te apleci peste imaginea tu un balcon surâsul luna e pantoful cenușăresei și toate dealurile îl încearcă visul e păstrat destul de cald în termofor inima inima orice gest deșteaptă nuferii adormiți în oglindă întunericul lumina se amestecă în părul ocheanelor varsă toate miresmele pădurii în glasul tău ca într-o gamelă hieroglife globulele roșii se multiplică în artere te apără dacă înaintezi e sala de mașini a transatlanticului lucioase curelele intestinelor lumina ficatului verzuie ca roțile mari plămânii pun totul în mișcare biela inimii aruncă jocuri de ape vinele și toate organele stau acolo au rostul lor ca în cămară borcanele din ele se desfac îndoelile certitudinile ca din aparatul morse telegramele dumnezeu e un foarte bun contramaistru orzul vântului se răstoarnă din sacul aerului și nechează herghelia zărilor glande piscurile se umezesc cultura serii crește în eprubetele de umbre împletești din priviri o cămașă cu motive țărănești apoi gărzile cerului se schimbă zăngănind stelele cine mă strigă ești tu autorul acestui poem viața mea e închisă aici între filele cărții ca un comentar ca o umbră în frunzișul de carpen iată-mă dinaintea ta cine ești cine sunt care din noi doi l-a zămislit pe celălalt te cheamă ilarie voronca și ai 23 de ani și alții au avut vârsta asta înaintea ta aveau nume mai sonore (dante, baudelaire, victor hugo, eminescu) și jucau ca mingi cerurile s-au aplecat și ei peste bariera inimii cantonierul scotea limba steagului la tren gușterul închipuirii trecea prin traverse ca buruienile au întrebat și ei adâncurile pentru plecarea din urmă pe ferești florile de gheață deseneau respirarea dar ochii mei se umplu de ceața evenimentelor din vizuina visului lucrurile se deșteaptă capătă făptură mă zbat vreau să scap din cușca cuvintelor deasupra noastră schimbă macazul tristeții inevitabile cordon ombilical penița mă leagă de tine m-ai văzut în cinematografe aceste arcușe ale tăcerii naufragiază pe buzele tale vocea cum în apele apusului soarele vântul îți linge palmele ca un câine prietenos și drumuri se apropie de tine cu brațe cu gâturi prin gratiile versurilor mă privești te privesc totul se va petrece în ordinea impusă de calendare orice zi e numerotată în arhivele nemișcării unde mergi mă modelezi mă sapi în catifeaua atmosferei dar alunec din pipăitul tău precum stelele oglindite în ochii cerșetorului auzul mă pândește se apleacă spre mine cum lipești urechea pe șinele de tren ca să auzi venirea minutului pământul se scutură ca un animal ieșit din apă creierul oscilează precum o busolă în cabina de comandă seara se umple de fum ca un compartiment și noi ne fugărim mereu la aceeași distanță când oare se vor întretăia orbitele noastre așteaptă ciocnirea ca o sonerie CIOCNIREA 12 îmi place răcoarea lucioasă a sălilor de gimnastică prin ferestrele ca ghețari înalte aerul își întinde gâtul mușchii se desfac ca rădăcinile sub piele respirarea boxeurului regulată îmi amintește zgomotul făbricii de cherestea în lemnul după-amiezii la soveja pulpele bronzate vibrează ca rochia vântului privirea cu un gest de înotător se oprește înaintează și aceste noduri de liniște halterele cât de clară sărutarea în infinit ca două glasuri a paralelelor pântecele se dilată izbucnesc ca lăcuste salturile descriu în aer frontiere steaguri alunecă stea căzătoare trapezul pașii cercuiesc în tăcere unde liane și iată frânghia sub mâinile tale ca lumina lunii netedă buteliile se roșesc te îmbie ca borcanele cu dulcețuri aripile sănătății cresc de pe ziduri te acoperă împrospătat timpul se încoardă izbește în ceasornic ca în biceps surâsul se sfarmă în ghips avalanșa orelor deschid o perspectivă solară inelele articulațiile se mișcă asemeni zborului de rândunică suple trupul liberat sparge fanfara mișcărilor omoplații ca mările din sud aruncă lumini spuma valurilor lasă pe țărm melci pașii fluxul brațelor clatină catarge umerii se rotunjesc ca scoicile 13 iată și oglinzi terenurile de tenis abecedare pe întinderea de nisip în despletiri părul soarelui sâni mingile se sărută peste plasa de aer și cuvintele prepelițe în frunziș întârzie salutul respirația e suspendată pe buze ca un pod pe coasta carpaților saltul descrie în pupilă un tunel de răcoare seara vine zăngănind lacătele visului și rachetele au o înclinare a capului ca prințesele când salută mulțimea la zece mai din pietriș se ridică aburi pașii prin ploaia fină a privirilor sandalele înfloresc linii și arcuri în pleoape sălciile ca lopeți brațele taie apa zărilor le frământă și spuma vocilor se amestecă în cristalul minutului ochii sunt ca inscripțiile pe fântâni cum alunecă pe tăvile de răcoare genunchii din cuibul gâtului pasărea mișcării se arcuiește în flaut trupul face unde și chemările sunt umede cum se înalță buruieni amare pulpele ca luntrii piepturile se ciocnesc și prin crăpăturile cerului stelele te pândesc ca ochii haiducilor vârfurile brazilor în licoare clatină flinte frunțile desfac o lumină ca fețele de masă crengile bolborosesc vântul se descojește pe mâini ca scoarța copacilor și încheieturile cheamă somnul ca un grilaj somnul aleiele înaintează în vârful degetelor până la începutul pădurii noaptea pune zăvoare pe cer acum terenurile de tenis sunt ca niște heleștaie ale singurătății jucătorii au plecat au luat cu ei rachetele mișcările tu singur privești cum frunzele închipuiesc mingi și cum în aer străuie dâra adolescentelor în luceferi ai urmărit scrisul mărunt al buzelor al gleznelor pe umeri simți sărutul umrei al părului noaptea își ridică leagănele ei de ape colinele își îmbracă șalurile de podgorii luna luminează străvezii mușchii fluviilor de departe clopotele furtunilor aduc miresme și în hohotele pământului sunt trepte te afunzi te afunzi tăcerile se revarsă în cremene amintirile urlă în tine precum câinii satului toamna dăruie năluci pe toate cărările cerul își umflă în păduri rănile un arcuș apusul peste inima ardealului 14 te regăsești în atlasul unui surâs în relief mădularul văzduhului suie vântul pe o privire funicular trunchiuri de copaci vin în puhoaie cuvintele apele răstoarnă butucii și zările au gatere noaptea chiuie ca o scândură trecută sub fierăstrău și prin ferestrele deschise miresmele tari se înghesuie ca bivolii un ochi întârzie pe tâmpa brașovului părul glasului se stinge în tunelul de vorbe luminile obosesc pe povârniș ca boschetele și tristețea deschide în tine galerii cum în arbori cariile 15 iată-te la brașov cum iubești străzile lui drepte PÃDUREA E aproape și liniști mari îți ling gleznele cerul își desface cozile de păuni curcubeiele codrul te ospătează te primește cu suflarea lui cu mângâierea mușchiului vezi mai departe cimitirul improvizat pentru cei căzuți la război în 1916 țărâna a apropiat vrăjmașii i-a binecuvântat glasul lor reapare ca literele șterse sunt toți foarte tineri și pietrișul aleielor ca obrazul e umed pe cer descoperi deodată urme de pași e dumnezeu care trece gârla văzduhului pe bolovani de luceferi cheia gâtului cade în adâncuri ca un schit sufletul se limpezește prin mesteacăni răscolesc frunzișul privirile se adapă ca jivinile se trezesc viorile adormite în copaci și vertebrele sunt mătăniile lunii când vulturul se rotește ca un aruncător de disc și urcă primăvara în sânge dar deodată pornește buciumul înălțimilor să adune în cercuri iarna oilor în fulgi la stână și brazii torc caierul vântului în văgăuni lumina zilelor e pitită brașov cetate cu pereții oglinzi în munți pieptul tău e deschis la sulițele aerului anotimpurile îți aduc buchete de șipote tăcerea e ca o cireașă își suie coarnele până la tine o vară mi-ai dăruit fericirea vacanței cu mireasma și răcoarea ta ai împrumutat trupului meu bronzul culmilor alcov pentru flacăra ochiului în nisip brașov odihnă a glasului în hamacul de umbră lunecă în balul aerului în mătase navă 16 la fotograf încremenesc gesturile surâsurile o apă trece din mână în mână ca o eșarfă din cartoane se întregesc umbrele ferestrele ca prăsele pasul nuntașilor sună în cremene magnezium magnezium cum cum izbucnești în oglinzi carnea ta albă o flacără ca o punte până la pereții cu draperii privirile un ocean rupe lanțurile în mădulare urcă tăcerea ca un miner amintirea se pierde în salină dansatoarea mușcă colierul de lacrimi un sărut nemișcarea un fior brațele pământul își deschide vântului sânii plini cu cartofi cu liniști o clipă moartea scânteie ca ochii lupilor în drum spre conac în dormitoare strălucesc bijuteriile somnului prin sticlăria nopților se străvăd lacurile cu lacăte în rugină broaștele preotul duce în mâini aparatul în care se imprimă tinerețea uitarea o răcoare înaintează pușcaș prin trestiile oaselor în aerul brumat rotesc rațe sălbatice vorbele colinele își pun catrințe și fluierele sapă văi iată somnul îți dăruie o sticluță cu parfum îmblânzitorul aruncă tigrul în arenă ca o mănușă urmează numărul acrobatului elegant subteran dansul pe frânghie pașii se aprind se sting ca afișe luminoase biletele de favoare nu sunt admise dar directorul înaintează pe calul mușcând în spume zăbala veți vedea domnilor spectacolul cel mai extraordinar inima ca un gât de gușter se umflă se dezumflă și troici coboară chiuind pe arterele în trepte cât duioasă e eleganța focilor pielea lor lucioasă ca o noapte în docurile brăilei au mustăți cum e nervura frunzelor îmi place să le văd legănându-se în mișcare ochii lor sunt ca acele de cravată și scot țipete foarte binevoitoare ca papagalii prind pești dăruiți de dresor și scâncesc atât de copilăros 17 dar iată mansardele se sărută ca obrajii îndrăgostiților semnele pălesc opaițele hanului toamna frunzele plutesc ca tăvi ducând chipul unui ioan imaginar din ape se întregesc oasele potecilor foarte albe trosnește sufletul ca sub pașii vânătorului amurgul 18 înotătoarele au dantele de ape porumbei valurile se unesc genunchii descriu cercuri mișcarea brațelor clatină o pădure de miresme e o alunecare a trupului pe blănuri de liniști e o desfrunzire de surâsuri în spumă degetele înfloresc zăpezi în glastrele aerului umerii se apleacă într-o parte ca sălciile din privire depărtează apropie pulpele minutele spinteci peștele viu al undei crește respirarea zborul păsărilor înalță un ecou bărcile cu pânze descresc ca vocile de pe maluri e o odihnă deschide balul sângelui fruntea sărută buzele apelor în rugăciune dar înaintarea se face fără grabă poți înota voinicește sau pe spate pieptul se desfată în aerul umed și albă catifeaua valului te mângâie te împarte tălpile sărută tulpine ca gâturi uneori cerul lasă-n apă rubinul unei toamne din fund vegetațiile clatină culori pupila străvede insuli de portocali o stea tremură vântului catarge trupul sporește o cascadă în cristal în inel luna face cercuri și se sparge 19 acest catalog de mașini agricole sena ilarie voronca și iată peste diagonala sângelui parisul crește un steag luminile îți alintă mâinile tâmplele atâtea eșarfe străzile pentru sânii apelor când ochiul ca un disc de fonograf înregistrează și violonistul în cerc oferă ultimele cuplete glasul aruncă sonerii covoare lămpile paris paris pasul se încumetă ca arcașii pornește săgeata minutului de pe zidul din privire câte cascade înfloresc unghiile câți îngeri se desfac din hârtia ferestrelor paris oraș ca o volută ca o amintire cum îți cunosc mansardele barurile cinematografele dactilografa își pune broderia surâsului pentru balul din cartier piața concordiei ca un pântec se rotunjește se ridică bulevardele sună panoplia cuvintelor în luceferi desigur cerul sărută acoperișul bisericilor căzărmilor și turnul eiffel își întinde gâtul sângele ascensoarelor circulă în marile hoteluri paris m-am împărtășit din cuminecătura ta am incendiat muzeele tale am sfâșiat carnea statuilor duminica se dăruia în banlieu ca o capsulă de cocaină în jardin des plantes am limpezit metalul nervilor am văzut urșii albi prinzând bucățelele de pâine ca peștișorii și am scris începutul poemului ulise îți închin un imn ție veac al mediocrității nu mai vânăm ursul sur în munții americii brațele noastre nu mai sângeră păduri sălbatece singuri ne închidem în mucegaiul birourilor dar cum iubesc tristețea bucuria cetății brutăresele mari cât stoguri de fân și vânzătoarele de banane cum râd cu dinții fosforescenți reclamele pe coala tăcerii timbrul inimii se desenează paris ulei sfânt pentru încheietura gândului oscilează pe harta apusului ca un transatlantic te stingi ca o mătase pe buzele toamnei |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate