Cu-aceiași ochi privim peste planetă,
Cu-același suflet plângem când o doare,
Aceleași mâini ne mângâie copiii
Și păru-i răvășit de-același soare.
Ne înțelegem uneori prin lacrimi
Când soarta ne ucide câte doi,
Suntem nevinovați, dar plini de vină
Rupând a patra frunză de trifoi.

Cu-aceleași gesturi mamele își cheamă
Pe îngerii născuți la pieptul lor,
Planeta asta cu un singur nume
Rămâne dorul și iubirea tuturor.
O floare-n orice loc ar fi sădită,
Parfumul ei rămâne neschimbat,
Distrugeți granița din suflet invechita
Și dați-ne ce Domnul ne-a lăsat.

Nu faceți diferență între lacrimi,
Culoarea lor e-aceeași pentru toți,
Destinele ucise în războaie
Se-ntorc și-aprind luminile la porți.
Nu dați copiilor pistol drept jucărie,
S-au inventat vitrine cu păpuși,
Topiți doar lacătele pe planetă,
Iar sufletelor, nu mai puneți uși.