Singură-n noaptea tăcută,
Deschid o fereastră plângând,
Și-mi văd iubirea pierdută,
În chip de păcat, tremurând.

Mă-nchin la Icoană și sper
Că ora, de cumpănă mută,
Dispare cu luna și-i cer,
S-aline durerea cea cruntă.

Candela lunii răspunde,
Prin șoapta luminii din cer,
Că, versul poate ascunde,
Iubiri ce-s pierdute și pier.