Iubitei mele, într-o zi, i-am spus
C-aș vrea s-o părăsesc
Și-n locul ei să strâng în brațe cerul
Iar inima să-mi fie nor
Căci mi-e prea grea de dragoste
Și sufletul să-mi fie vânt
Să poată zbura nestingherit în lume.
Și doar privirea mea să o caute
Mereu, pe ea, din înalt.
Iubita mea, atunci,
Cu ochii triști
M-a strâns în căușul palmei
Și vărsând o lacrimă de dorul meu
M-a suflat ușor
Împrăștiindu-mă în cele patru zări.