când sunetul de spaimă izbise împrejurul
copilul înlemnise

pornise dintr-o joacă săgeata
dar vezi arcul
nu știe cu elanul distanța cum se minte
și-o paseră cu gâtul străpuns privea spre cerul
indiferent
cuminte

cu pleoapa răsturna deodată orizontul
și boabe mici
de sânge
înrourau reci frunze

în unghiuri fanteziste chiar în astronomie
simboluri lungi cu pene iau sufletu-n chirie

o altă noapte-n fața unei noi pagini
goale
în casa-n care zborul nu-și mai găsește cale
prin lucruri mici
cerșite
de un păianjen care țesându-și zodiacul
pe victimă o minte