Mă cheamă surd apusul
către negrul iaz al nopții
lângă plantația hidoasă
printre imundele noi senzații
și perplex nu pot vedea cine-i
capabil să se mai ferească

Plonjez în apele mele încă fixe
înotând pe fundurile albiilor
absurd de mult încurcate

Deasupră-mi unde scurte medii și lungi
plutesc dinspre difuzoarele unor farse

Comori cu plăceri necenzurate
îmi sporesc puțin jindul moleșit
pentru că-i vârsta critică
a devastării-n angoase

Și alții își scad din ochii inflamați soarele
sau trag în firele argintului din păr luna
prin tot ghemul amintirilor format
de carnea expusă electrocutării
dar pe mine nu ghicesc ce m-apucat

Îmi repun urechea să guste
și talpa să prevadă
pe unde Iubirea umblă la panoul
de unde energia mi-o revarsă

De niciunde îmi vin gânduri
că toate prizele la real s-au ars
orișiunde-n spațiu sau în timp
prin undele nepretutindenii mele
frecventate doar în parte
ca-n ocol de sens rutier giratoriu

Și tac dedesubtul
oricărui copac
derutat de creșterea oablă
nefiresc prea înceată
și cad în scăldătoarea
uscată a lungii zile de mai ieri
când aud cum se zbate omenirea
ca vraiștea grifonilor
printr-un gang cu drogați înarmați

Iubireo mai rău ia-mi suflarea
Iubireo de rău dă-mi uitarea
Iubireo la rău împlântă departe
foarte tare țărușul
pe care mi-l ascute
suita celor mai lăudăroși
corporali dușmani
disperarea
izolarea
și setea
de marasm enorm implantat

Iubireo cred că realizezi faptul
că oriunde nu ești te vreau
iar tu vii chiar dacă nu vrei
cu pretutindenea ta să pândești
să retezi să castrezi să spânzuri
tot ceea ce m-ar face gângav
impotent somnolent stratificat
după modelul casetei dezgropatei necropole
din care tâlharii au luat aur
și oasele toate le-au făcut zob