agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-23 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
Turnirul din subsol se continuă picătură cu picătură până la ora finală
domn al erorilor mele ieșeam atunci pe străzi purtam sub braț o servietă cu pământ de la zece ani de când iubisem o mare actriță de dramă aveam niște sentimente aveam (ei) niște certitudini aveam (eu) o iubire Vroiau să mă sfătuiască pă rintește cu cele mai bune intenții Aveau (ei) cele mai bune intenții eu eram contra aveau (ei) între patruzeci și optzeci iubeau (eu) o prea frumoasă a vocată mâncau în același pat cu ea discutau concepții erau toți pro și contra de neabătut eu îmi declamam pohemele pe un teren de rugby gâfâind la grămadă mă credeam în concepții mâncam în spasmele lor crepusculare atât de pă rintește la masă îmi scoteam firește bascul meu de lemn mâncam frumos în imensa lor tristețe eram voios de felul lor aveau motive serioase ei așteptau să le spun ce știau își reclamau certitudinile mă plăsmuiau pă rintește era o ambianță plăcută iubeam o mare actriță de dramă o a vocată venea (ea) cu taxiul (la mine) sau pe jos după cum era vremea era mereu același anotimp din ce în ce mai rar atunci mergeam la subsol mâncam cu părinții mergeam la bazin în pădure pe țărmuri salutam în dreapta și-n stânga ieșeam la rampă să le arătăm ce știau avea (ea) o rochie ușoară și o eșarfă albastră își scotea rochia pe rampă așeza eșarfa acolo făceam dragoste acolo ca să-i liniștim ele ziceau ea sunt eu el poate fi oricine ei ziceau poate că suntem oricine poate că e mai bine așa dar numai pentru ei poate că e mai bine să știm numai ce știm să-i sfătuim pă rintește ea zicea eu sunt el sunt a vocata nimeni nu știe câte au uitat (ei între ei) poate e mai bine că nimeni nu mai știe decât atâta cât știe eu ziceam hai să ieșim la rampă să ne văicărim să ne sfătuim pă rintește ține-mi un moment servieta vreau să exprim o stare sufletească bine cunoscută să-i li niștesc să le redau certitudinile S-au speriat ne privesc năuciți pă rintește e o ușă deschisă (ei) nu suportă asta au toți sub braț servieta de pe când aveau zece ani de pe când iubeau o mare actriță de dramă poate că e mai bine să știe numai cât știu fi și tu hölderină cu ei du-i la subsol plimbă-i pe țărmuri ești a vocată ai datoria să-i aperi pune-ți eșarfa să intrăm singuri în labirinturi Încuie ușa e o ambianță plăcută ei ne sfătuiesc pă rintește.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate