Nu am compasiune pentru visurile
Moarte
Și nici nu vreau să le mai văd vreodată
Urmele lor amăgitoare
Rămase undeva în memorie.

Nu am compasiune pentru speranțele
Dispărute
Și nici nu mă străduiesc
Să le aduc la viață
Deși aș mai putea face ceva
Pentru ele.

La ce bun toate acestea dacă
Întotdeauna
Când ai nevoie mai puțin de ele
Se înghesuie în mintea mea
Fără să le chem
Fără să le doresc.

Și atunci singura variantă
Pentru a privi în viitor cu
Încredere
Este să trăiesc
Condamnându-le la moarte
În fiecare zi

Sau mai bine să te rog să ai grijă
Să nu mai apară
Pentru că toate se întâmplă
Din cauza
Ta.