agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-25 | |
Când obosită luna, sătulă de umblat
Apune liniștită, lasând loc pentru soare Și frigul dimineții, cu glasul congelat Îngheață cea mai mică, idee de visare Neobosit de gânduri și chinuit de dor Așez cuvinte limpezi, dar încă nerostite Cu istețimea rimei, ușor, la locul lor Să pună capăt nopții, atât de nedormite Am mâncărimi de șoapte și vorbe lungi de duh Să le trimit la tine, să ti le pun pe buze Așa cum păsări albe, colindă prin văzduh Și pești lucioși, în ape, se zbat între ecluze Răsună-n minte susur, de calde serenade Cântate la balconul, imaginar vopsit Iar buzele tânjesc, după plăceri nomade Cu ruj intens, mânjite, de ochiul obosit Alerg voios spre tine, cu mușchii încordați Iubirea ce-o visez, se pare că nu vine În fața judecății, suntem acum doar frați Și culmea fericirii, eu chiar că mă simt bine Sfidez puterea nopții, căci venerez lumina Căldura ei îmi dă, speranța că-s văzut În trupul meu sleit, mai umblă vitamina Ce mă ridică-ntruna, atunci când sunt căzut Sus, cocoțată veșnic, iubirea îmi răsare Cu soarele odată, din orizontul larg Și-mi dă putere iarăși, să caut alinare În valuri de căldură, care cuminți se sparg Te mângâi ipotetic și tot așa sărut Iar adevărul vine, să mă trezească-n zori Și numai poezia, îmi stă cuminte scut În fața ploii reci, ce cade dintre nori Mă mint pe mine însămi, când zic că mă trezesc Căci genele n-au fost, în noapte prea lipite Dar gândul că exist, că pot să mai iubesc Îmi dă închipuiri și poftă de ispite Tu înțelegi, sunt sigur, sinuoasa cuvântare Și versul ăsta greu dar scris așa ușor Cu toate că-ntre noi, e mare depărtare Tu știi că-mi ești aproape iar eu sunt iubitor Sărutul meu cel lacom, îl dirijez spre tine Și liniștit îl pun, să se desfete-n tihnă Căci soarele răsare, încet, aici la mine Iar eu de-acum visez, la pace și odihnă
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate