5 Mai 2009
Pe marginea fermecătoarei formule
utilizate de maestrul George Zarafu:
"Mi-a căzut talentu-n călimară".

N-am nici măcar vaga idee
De prietenii ce i-ai avut.
Câți din mânuitorii de condeie
Þi-au dat o strofă de salut?

Îți dau cuvântul sincer de podar
Și cel de fost hidrotehnist,
Mă bucur că ții cont măcar
Că sunt de 14 ani epigramist.

Când ma frige câte-o muză
Pun și dracului ventuză.
Când mă frig muze în lanț,
Fac și iadului bilanț.

Fondul problemei
Sunt epigramist cu spirit viu,
Cu ele îți alung necazul,
Iar poantele ce ți le scriu
Þi le ofer acum, că-i cazul.

Cu ele-ncerc un moment comic
Să-ți dau trei tone de umor,
Tu știi că nu-s începător,
Eu sunt spontan, dar nu retoric.

Catrenu-i bun , e de bon ton,
Eu îl visez și-n orele de somn.
E bun c-alungă ziua abătută
Că, fără zâmbet, e o zi pierdută.

Am sute de catrene în depozit,
Pot să amuz trei generații.
Sunt lefter și fără "impozit"
Pe care sunt invidioși confrații.

Și ca să fie armonie,
Îți las acest impozit, ție.
N-am ce să fac.....
Sunt prea sărac....!

Tu și toată lumea știe
C-am deficit de modestie,
Poate că am umor și har
Dar am găuri mari în buzunar.

De-aceea dau catrene cu chirie
Ca să mai scap de sărăcie.
Așa cum le vindea și tata
.......cu bucata......

Inventarul la succese
Nu-ți fac niciun pic,
Din măreția ta reiese
Că Everestu-i un pitic.

Þi-aș face-o odă, că o meriți,
Dar zău, că nu mă prea pricep,
Eu vând catrene la pachet
Că-n altceva, nu am talent.

În ritmuri de epigramist
Îți scriu catrene pont cu pont,
Și-n rimele de optimist
Îți fac un tur de orizont.

Vezi bine dar, stimate domn,
Din arta ta m-am inspirat.
Am muze multe de bon ton,
Dar nu vor în anonimat.

Când bagi câte o poantă mică,
Umorul tău, chiar mă despică.
Îți bagi adversaru-n groapă
De unde nu se mai ridică.

Astă vară, bunăoară,
Mi-ai dat o strofă de contact.
Muza mi-a făcut infarct,
"Talentul mi-a căzut în călimară" !

Strofa place tuturor,
Valoreaza munți de aur,
Ai mai dat-o-n epigraf
E normal, că ești zaraf.

Dar mai mult îmi place mie,
Că ai în ea filozofie.

Tu spui adesea, umbră veche,
Dar după moacă și fason
Niciunul nu e Cupidon,
Ci doi stilați de modă veche.

Când ți-apare câte-o divă
Nu mai intri-n recidivă,
Nu o lași nici să mai spere
O admiri cu maniere.

S-a dus maestre vremea ceea
Cu epigrama și femeia.
Azi nu mai porți nici papion,
Și nu mai semeni cu Villon.

Tinerețea-ți dădea-n clocot,
Aveai și-atunci talent de ropot,
Dar ai rămas cu rima-n pas
Că altceva nu ți-a rămas.

Visurile tale toate
Sunt acuma spulberate,
Ai știut doar să muncești,
N-ai știut să și trăiești.

Se scurse timpul la pătrat
Pe nesimțite și agale,
El e dușmanul ce-a-ngropat
Comoara tinereții tale.

Acum, ne-ai cucerit pe toți,
Ai visuri noi pentru nepoți.
Da-n drumul lor să nu insiști,
Să nu îi faci epigramiști.

Eu am o vorbă siropoasă
Ce ține viața la concret:
De ești artist, sau chiar poet,
Tu nu ești prețuit acasă.

Am prieteni, dușmani, fani,
Reflexe vii ce-nțeapă-n draci,
.....dar ce să-i faci.....
Intrat-am în 80 de ani.

Și inima din tinerețe
Nu ține cont că-mbătrânesc,
Timp nu mai am să strălucesc
În marea-mi plină de tristețe.

Epilog
Eu știu că gloria e fum,
Dar țin la demnitatea mea,
Și vreau să las și eu ceva
......in urma mea......

De ce-mi dispar mereu confrații
Și nu e pentru prima oară?
Aștept în fiecare seară:
Același tren, aceeași gară.