S-au adunat pe frunte
cutele adânci, ale serii,
iar pe tâmplele, tăcute
curg șoaptele depărtării...

Argintul s-a mutat în plete
și -nfioar-amintirea,
iar ochii pe-ndelete
își găsesc mai greu privirea...

Sufletul, doar el mai poartă
o dorință neînțeleasă,
iubirea, ce n-are vârstă
face viața mai frumoasă?

Anii ce se scurg în grabă
ne ating și lasă urme,
noi, absorbiți de treabă
ne pierdem uitați de lume...

Seara coboară privirea
printre gânduri și tăceri,
unde să ascunzi durerea
cănd mâine va deveni ieri?