Într-o vară de demult au ploat seara
imagini din poveștile rupte sub soare,
dar retina supărată nu mai avea sfaturi
și alerga pe zâmbetele puse pe covoare.

Nu știm dacă aripile bune sunt făcute
din flori, zăpadă, nisip sau oțeluri dure,
deși graiul netradus al frunzelor uscate,
din lacrima de rouă, mai naște o pădure.

Clepsidrele amână bucuria, amăgind-o
cu isonul îngerului stingher și voluptăți,
dar îți lasă toate coridoarele întunecate
și norii foșnesc împărțind singurătăți.

Dar am rămas, mereu, un tainic chiriaș
al versului uitat pe clopoței cu floare,
iar graiul frunzelor mi-au dat un sfat
și am uitat tristețea iubirii trecătoare.

Orele noastre vuiesc un dialect mut,
ecourile fremătului de frunze nu mor
și pe oglinda vie a petalelor de flori
nasc mereu din iubire mugurii de dor.