Pe-a noastre poteci de munte
Trece-un cerb stelat in frunte
E mare, rosiatic, impunator
E ca soarele sorbind apa de izvor

Si acest cerb atat de singuratic
Pe Stejea copilarit-a, in haosul salbatic
De mic a avut a se opune
Cu lupii argintii cu gaturi fara urme

Ei sunt aceia cu instinct devastator
Si haita lor zdrobeste oscior dupa oscior
Sunt aprigi, multi si rai
Iar in iernile geroase-s mai mult decat calai

Insa a meu cerb falnic si fara de egal
Lupta-ta de micut cu acest clan barbar
Era atat de tandru in lupta ce-o purta
Precum un voievod urmat de oastea sa

El a facut clanul sa fie decimat
Doar ursu-n fata lui pe Stejea-i imparat
Iata-l pornind agale prin poieni pline de flori
Privindu-l din departare te trec reci fiori

Cu saltu-i urias, cu capul mereu sus
El vede, prevesteste ce-ar vrea orice intrus
Lupi-l privesc ascunsi din desul zmeuris
Al meu rege tinteste-i tupiti in ascunzis

E prea maret si falnic si prea bine crescut
Ca sa atace primul, doar nu-i un cerb zalud?
El face cercuri mari in poiana inflorita
Si se opreste calm, mananca dar ezita
Simte pe spate-i cald fior trecand
Parca-i adrenalina urcata din pamant
Ar putea pleca in goana renuntand la lupta
Dar cand vreodat-un rege isi da lupta batuta?

Si tot gandind la lupta, la sfarsitu-i apropiat
Zarii din zmeuris cum zece ochi salt
El este a lor tinta, al lui trofeu il vor
Dar si ei, lupii aprigi, stiu ca nu-i asa usor

Dupa o lupta de-o viata-ntreaga
A mea insemnata bestie ramane aproape-ntreaga
Doar pulpa cea din spate si pieptu-i e ranit
Insa vestita haita la ceruri a suit

Si-acum vad acea scena ca printr-o reluare
Cand prin poiana verde tot cate un lup se pierde
Cand coarnele-ascutite sunt mereu bine infipte
In hasky cei salbatici cu ochii enigmatici

El geme de durere, el rage cu putere
Simtind o descatusare ce egal nu are
In clipa ce urmeaza mai toti il venereaza
Pentru linistea adusa in padurea nepatrunsa

El trece falnic prin codrii marsaluind
Covoare late, rosii in fata-i se intind
De mic visat-a la asta clipa
Sa fuga peste zari, s-o faca fara frica

Si cand ajunge sus pe-a Soimului poiana
Se-apropie de el, ciuta cea de seama
Cu ochii plini de lacrimi, picioarele-i tremurand
Se apleaca-n fata lui, sarutand dulce pamant

Acum el se simte un ins fara egal
Acum traieste linisti, pierdute, de barbar
Si totusi e prea mult pentru el
Nicicand n-a vrut a fi declarat zeu

Pe Repedea, Stejea si-a Soimului poieni
Lasatu-s-au linisti nebanuite ieri
Acest voievod tandru, ridica-si coarnele la cer
Multumindu-i, stiind c-a fost ajutat de el

Acum el alte lupte mai are de purtat
Insa sunt lupte fara de vreun pacat
El vrea ca in a lui turma pe veci ca sa ramaie
Masculul cel precoce, temut nu prefacut

A lui gena aleasa purtata-i de ciuta mireasa
Care-n primavara ce vine, aduce speranta de bine
Cand mic dar puternic urmas se va naste
Pe-a Calimanilor cute mult rau nu-i va mai paste

Ziua cea grea si lunga, uite-i spre sfarsit
Insa-a meu stelat ramane cu ochiul atintit
Pe-a lui turma care acum la izvor se adapa
In afinis le asteapta, nopatea sa le petreaca

Asa un rege sta cu capul sus pe orice vreme
A lui popor sau turma nu are de ce se teme
Dar cati regi ca acesta au fost pe-acest pamant
Sa fi fost mii si sa nu-i am in gand?