Și sufletul de multe ori cedează
Când întâmplările se prăvălesc în noi,
Când ne închid prăpăstii ce ne depărtează
De toate visele-mplinite doar în doi.
Putem muri oricând nejudecați de soartă
Și condamnați singurătății, de nebuni,
Se simte-ncet cum poartă după poartă
Se-nchide între noi și nu poți să m-aduni.

Zadarnic ne-am țesut tăcuți pe lângă zare
Cărări să le străbatem numai împreună,
Tu ești din lumea lor și-această depărtare
Îți va rămâne veșnic în gânduri o stăpână.

Destine paralele ce ne transformă-n scrum,
Un univers sălbatic în care m-am pierdut,
Eternă regăsire a pașilor pe drum,
Tristeți și amintiri lăsate în trecut.
Coboară peste noi acea tăcere sumbră,
Trăiam cândva o noapte prin lumi nebănuite,
Mă doare când se scurge o clipă fără umbră
Și nu te mai găsesc sub pleoapele-adormite.