Trecând peste Dunărea cusută din bomboane,
Trenul încărcat cu sticle și papagali.
În el dormeam eu, după o ședere în saune,
Printre coperți și câini albaștri pali.

Soarele răsărise după o mătură,
Orchestra înflorind sub a pământului pătură.

Când am ațipit, m-am trezit în satul
Unde cetățenii locuiesc în copaci.
Zăresc, lângă palmierul unchilor, gardul
Pe care stau la soare colibri și raci.

Pe râul din apropiere culorile curgeau,
Oile filozofau și gus-gușii mugeau.

Doream să discut despre vreme cu un rac,
Dar m-a strigat unchiul So să vin în copac,
Unde familia lui mânca dintr-un mare sac
Dulciuri spirituale aduse de maimuțe în frac.

Ei mă făceau să mă simt ca într-o piață
Cu borcane de miere și garderobă cu rață.

Într-o revistă mai veche vorbisem de un porc în joben –
Mă referam la (era la masă) porcul cu pipă:
Katren. Nu guița, ci comunica prin desen,
Prilej lui de a face de culoarea risipă.

Avea în rât un dispozitiv muzical,
De care făcea paradă, ca un individ regal.

So, privindu-mă blând, începuse o poveste:

„VIERMELE ÎN VACANÞÃ

Un vierme cu ochelari, ruj și fanioane,
Fire trecută prin a anilor batalioane,
A plecat în vacanță în arhipelagul Zyecum.
Nimic neliniștitor nu se întâmplă acum.”

Acolo, în gura unchiului, fără veste,
Mă cuprinde un vânt luminos din Africa Centrală.
O dorință de deschidere sosește fără greșală.


27-31 august 2009