agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-09-04 | | Înscris în bibliotecă de Dîrzu Andrei-Ovidiu
În partea de nord a târgului,
printre barăci e o permanentă umezeală. Negustorii de haine, obosiți trec de pe un trotuar pe altul. E târziu plouă de când am venit în strada asta, plouă parcă n-ar ploua decât pentru mine, parcă s-ar termina respirația în pietrele străzii și n-aș mai exista decât eu. Casele s-au cocoșat în pământ, alaltăieri s-a mutat în cartier o pensionară maniacă, de la fabrica de postav au fost concediați 4 lucrători și-ncolo nu se schimbă nimic, e târziu – numai. Poate că e bine să nu ne mai iubim poate că e bine să plecăm din oraș pentru a cunoaște bucuria elementară a picioarelor desculțe, pentru a înțelege calitățile economice ale porumbului. Ochii – dacă mă uit în ochii tăi văd cadavrele unor epoci epuizate, -începi să semeni cu o bucurie care a fost -începi să fi abstractă ca un meridian; la gară au sosit azi 4 tone de petrol în aer miroase puternic a dragoste, dar rămâne un singur lucru interesant: să părăsim odăile pentru a deveni oameni. Cerul e brun, cerul e plictisit că o tavă transmisă întâmplător, în partea de nord a târgului canalele sunt obosite, canalele râd printre grătarele lor cu zeamă grasă, inconștientă, regeneratoare. Totuși viața începe din altă parte, viața începe din arterele mele, din pumnii mei și se continuă prin creierul meu spre regnul dinamic al viitorului. Mă îmbrac liniștit, dimineața mi se pare simplă bună, frumoasă, în patul meu cu rufe curate adăpostesc iarbă proaspătă în palmă. Uite aici mulajul trupului tău, uite unghiile primilor oameni vin cu niște degete să-mi mângâie gâtul, vin să mă sugrume. Aș vrea să urăsc pe toți îndrăgostiții din lume, să urăsc pântecul tău care n-a mai dat rod, carnea intactă a coapselor tale de femeie pitică, cenușie, aș vrea să urăsc brațele întinse în aer, brațele sterpe, disperate – dar nu pot. Ne-am falsificat viața cu o introducere în filosofie și nu rămâne decât un singur lucru interesant: să părăsim odăile, pentru a deveni oameni...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate