În seara asta rece, toamna parcă plânge,
Tristețea ei mă udă pân’ la piele
Iar bolta cenușie stelele își strânge
La adăpost de nori, de stropi, de rele.

Sub pașii grei, covor de frunze moarte
Scrâșnește umed pe-aleea pustie
Și vântul suflă, inima să-mi poarte,
Spre-aceeași nesfârșită tragedie.

De mă gândesc la tine nici nu-mi pasă,
De plâng, ce dacă? Ploaia mă ascunde.
Îmi faci doar rău, ce dacă ești frumoasă?
De tine vreau să fug, dar nu am unde.

Și stropii cad cu furie cuminte,
Se pierd prin păr, mi se preling pe față,
Tresar o clipă dar mi-aduc aminte:
Ce toamnă gri... Ce rea poți fi... Ce viață!