de două luni n-a plouat.

cobor pe o potecă îngustă
spre locul unde-și țin pescarii bărcile
și valurile sparte de stânci îmi amintesc
de cuvintele spuse în grabă,
neînțelese până la capăt,
întrerupte de țipătul păunilor.

pulberea se ridică și viperele ascultă
vântul lovit de corpul ușor zgâriat.

departe cineva se vindecă:
își atinge capul de un clopot
și sunetul înghite șarpele unei dureri
mult prea familiare ca să nu vibreze
încă o vreme în tremurul buzelor.

aici rodiile nu-s coapte, porcii mistreți
își schimbă direcția - cântecul
îi ajunge ca un talaz.