Deschideți ușa să mai intre
și frigul nopților sosit,
la noi în suflet totdeauna
el a fost cel ce ne-a-ncălzit
un musafir adus de soartă
ce ne-a-ndrăgit așa de mult,
mi-a spus-o mie căci de-o viață
îl tot primesc și il ascult.

Ne dor cuvintele mai blânde
când cineva le spune-n van,
ireparabilă-amăgire
ce doare-n fiecare an...
deasupra noastră universul
zâmbește doar la cei ce mint,
iar celorlalți le dă pustiul
și frigul nopții ca alint.

Deschideți ușa fără teamă
e frigul nopților cinstit,
ce vrea privirea să și-o pună
pe unde alții v-au rănit...
se-ntâmplă uneori cu mine
la suflet uși să nu mai pun,
și frigul tot de pe planetă
să intre-n el ca un nebun.

Trăim deși nu ne-aparține
această viață de-mprumut
de la nefericiți ce-au pus-o
în sacul morții ca tribut...
și n-avem musafir la cină
decât un frig ce ne-a-ndrăgit,
la moartea fericirii noastre
urcând din clipă către mit.