Lasă scrisul să alerge peste foaia fără dungi
Și cotrobăie prin creier, cu aceste versuri lungi.
Vezi, că labirintu-i mare iar tu trebuie s-ajungi
La o singură-ncăpere, făr-să tai și făr-să-mpungi.
Să te miri , de ai putere și-nțelegere de ai,
Pentru câte vei petrece ca în iad și ca în rai...
Cum în toată-adunătura de țesuturi fără grai,
Peste fapte minunate sau urâte ai să dai.
Treci, uimindu-te de toate cu privirea liniștit,
Timpul pentru tine-acuma, n-are zori, nici asfințit,
Dar dantela ce-o cutreieri, are simțul ascuțit
Și pe răul ce-l posedă, l-ar trimite la-nmulțit....

Creierul cel mare are, creier mic, ca și afară,
Unde-s oameni cu putere și alți oameni care ară..
Între cel mic și cel mare, ai să dai peste o bară,
Ce doar cei cu iscusință și voință pot s-o sară.
De aici, dantela-i deasă și răspunde la comenzi,
Iar măruntele celule fermecate-ai să le crezi.
Ca baloanele de spumă, mișcătoare-ai să le vezi
Și unindu-te cu ele, împreună-ai să dansezi,
Dansul ritual al minții, când nu știe ce să facă,
Poftelor să dea-mplinire sau stăpânului să placă,
Ai să înțelegi atuncea de ce vrând, nevrând se pleacă
Fruntea, poartă-acestui creier, făcând gurii semn să tacă..