Inevitabil a plecat,
Odată cu primii stropi de ploaie,
S-a scurs în depărtări, așa cum apa s-a scurs în mine
Șiroind apoi in lacrimi.

Inevitabil m-am înfuriat pe ziua ce ne-a despărțit,
Odată cu prima frunză azvârlită cu furie pe pământ.
Ea a plutit în zare,
Iar frunza s-a sfârșit plutind în neființă.

Inevitabil i-am zâmbit și i-am jurat iubire,
Odată cu ultima rază de soare ce ne mângâia chipurile,
Ea strălucește pe alt hotar,
Raza s-a înecat în întunecime.

Inevitabil mă voi topi de dorul ei,
Odată cu ultima pasăre ce va sălta zbor spre țări mai calde.
Eu mă voi topi de singurătăți și friguri
Iar ea va îngheța visând...sperând.