Pe strada mea luminile sunt stinse,
Ici, colo, mai foșnește câte-un pom,
Deasupra-n zbor prin stele neaprinse
Se depărtează-n noapte visul unui om.
S-a-ntunecat în față, la vitrine,
Doi gunoieri frumoși privesc un manechin,
De geana lor o lacrimă se ține
Strângând în ea întregul magazin.

Pe sub arcadele din vechea mănăstire
Trec îngeri albi să ducă la altar,
Cărări din cer lăsate moștenire
Celor ce trec de-al nopților hotar.
Prin ramuri vântul scuturând durerea
Se-nchină la minunile ce vin,
Făcând pe gunoieri să-și ia averea
Din tomberoanele stropite cu suspin.

E încă noapte prin orașul trist,
Locuitorii stau la rând pentru un vis,
Doar eu, fiind ceva mai pesimist,
O poartă între gânduri am închis.
Să nu mai plece îngeri albi spre cer,
Iar gunoierii să se-ntoarcă în trecut,
Am dreptul să dezleg acest mister
Din frământarea noptilor crescut..