Intro.
Plutesc și ard in atmosferă,
gânduri ce nu se sting in scrumieră.
Se-aprind in nuanțe și in tonuri din aceeași gamă,
iar răgușeala-n voce e culoarea dominantă.

Sentimentalism.
Într-o noapte fără stelle,
pe acorduri de țigară,
sub o lună de cerneală,
cu reflexe albastre, ploaia,
picură senzorială.
Literele infrarosii,
stau la sfat in jurul lămpii,
extrăgând esențialul
frământărilor umane.
Fumul gri cu barba-albă,
situat pe o spirală,
betonează bulevarde
prin substanța cenușie
cu trotuare transparente,
prelucrând apoi stilistic
cercul ce se-nvârte intim
la rascrucea dintre drumuri
ca pe o fotografie.
Pe hârtia increțită,
ca și greierii ce cântă
din elitre prin grădini,
degete ce stau in umbra
jumătăților de gânduri,
ritmic si sentimentale
sistematic sparg tăcerea.

Alchimie.
Fumez si cant♪
♪cant si fumez.
Și toți imi spun că o sa răgusesc.
Dar vocea mea se deplaseaza cu plăcere,
intre pachetul argintiu-amar și miere.
Având memorie si conștiință,
vocea nu scoate nici un sunet in neștiință.
Fără prejudecăți și bariere pămantene,
vocea nu e nici fum, nici antifum,
e alchimistă.

Și parfumul e tot scrum.
Am tutun, am peste tot.
Nu știu cât, dar per total,
fiecare părticică
ca să uite iși inchipuie
că țigara e rășină,
iar nucleul aromat
capătă tentă divină.
Cu dulceața ei amară,
de cărbuni, nu de cirese,
lasă dâre negre-n urmă,
și sub piele și in suflet,
pentru care, nu există,
până in prezent, soluții.
În suporturi africane,
betzisoarele gheișe
iși destăinuie in nuanțe,
maximă senzualitate.
Sabia cu lama-ncinsă,
otravită de invidie,
le loveste-n puritate
și din sine-stătătoare,
le preschimbă in metise.
Fie el discret, sau dur,
otravit de nicotină
și parfumul e tot scrum.

Țigara fără ritm.
Arzi tzigară, arzi mocnit.
Ce te duci așa rapid?
Vreau să trag, dar tu te stingi…
Ești in aer, nu in vid!
Oxigen, CO2, chibrituri,
iți oferă doar condiții
ca să scapi de inhibitzii.
Dar tu nu ai nici un ritm,
veșnic esti in contratimp:
uit de tine, arzi subit.
Degetele mele-s pline
doar de gânduri risipite
rătăcite-n tastatură,
de la fumul tău dement…

Tipul din publicitate si țigara.
Tipul din publicitate:
pălărie-ușor pe spate
cu privirea lui blonzie
detasată-n armonie,
n-are bani de o țigară
si mi-o cere, o bună seară!
Când il văd a doua oară,
nu mă vede, nu mă stie.
Are-acum o pipă-n mână
și-l doare la pălărie.

1 țigară, parc si vară.
Parc. Parfum. Înghesuială.
Focuri. Artificii. Vară.
Între fumuri și brichete
se invârrrte 1 țigarăăă.
Râdde lumea filozofic,
cu final apoteotic.
☾Luna☽ se-adancește-n cer,
e tarziu. Trebuie să plec,
ca să nu pierd iar waporul.
Mă dizolv in beznă lent.

Autostrada ancestrală ✶ si țigara.
Tutunul e piper și scorțisoară, astă-seară.
Dintr-o țigară, el, trage luuuung in piept
.cu p. a. u. ze.
Apoi inspiră-adâââânc și iar expirăăăă,
privind-o dintr-un unghi de visss
și departare ani lumină:
- Misterioase cercuri luminoase, par să zboare,
din ochii tăi spre cer și pân’ la soare!
- Dar de ce soare si nu stelle?
Știi că mă plimb mereu pe cele albastre ✧
- Eeee… E mult prea multa umbră pân’la ele.
Mi-e teama că pe drum s-ar rătăci și noi cu ele.
- ☺ Prostii! Pornești imaginația-submarină.
Prima metaforă, o iei la stanga ☜,
înspre AutostradAncestrală.
( și-i desenează ea, in spațiu planul )
Apoi, ☞ faci dreapta și-ai in față,
un infinit de fascinație albastră.
....
Căluți de foc ❤ cu CoamăAlbastră
se aprind în ochii lor, electr☇izant!
Se pare că imaginația submarină,
in astă-seara s-a ampliffficat.
Aleargă insetați intre dorințe,
magneți❤imaginari ai celor 2 ființe.
Intersectandu-se-n priviri și’n plan terestru,
devin reali reali, fără căpăstru.
Când ea alunecă spre el, o prinde,
stingând țigara-n scrumieră. Scurt.
Eliberand apoi, lent, tot mai lent, căluți și cerculetze submarine,
în toată dragostea de pe Pamant.
( … )

Tutun-romanțe-țigări-circumstanțe.
(EA) Ochi de tutun. Îmi amintesc și-acum.
Un om cu sufet gri, tot de tutun.
Mi-a aparut cândva din ploaie,
in plină vară pe pamant.
Pentru moment, chiar am crezut, că-i cu putință
eu să fiu eu, chiar in a lui prezență.
Am așteptat atâta timp,
să vină toamna și să uit.
Să plouă, căci imi arde sufletul ca scrumul,
cenușa-mi amarăște gândul.
O umbră gri, copaci si frunze marțiene
intr-un amurg aprins, roșu spre violet. Incert.

(EL) El singur 1 țigară. punct.
el + (țigara)^n tot singur. punct.
mulțimea – el – el in mulțime. punct.
cu cât mai mulți in jur, cu-atât mai bine.
cu cât mai mulți in jur, cu-atât mai sigur.
OchiDeTutunAlbastruVerdeGriNocturn
MereuInCăutareDeScenarii
N-auTimpȘiN-AuNiciAnotimpuri
NuCredNimicDinTotCeLiSe-ntamplă
Dar pasii, azi, nu vor să il asculte.
In loc sa stea cuminți, pe loc, rămân in urmă,
simțind in aer, în asfalt, o fantezie,
cu mers și ritm alambicat de poezie.
Ne-ncrezător in pași, el, se așează,
nesigur, totuși cercetează.
” curat ciudat,” isi spune’n sine, “de data asta simt adevarăt!”
Se conturează amintiri indepartate,
la granitza dintre mister si realitate.
In ochii lui o strălucire de ♄Saturn♄
Se lasă Amurg cărunt in fum, negru obsidian pe alb de plumb.

Synesthesia, fuuum in stelle ♪
Se leagă ᴸᵎᵀᴲᴿᴲ cu ᴄᴉfᴿᵊ-n fuuum,♪♪
notă cu notă, curg dintr-un plan in altul.
Involuntar auzul capătă volum
cu gust din universul synthului.
Din monitoare, tenta-ambientală,
sparge cliseele c-o forță expresivă atât de densă,
de parc’ar fi un stup, gata să explodeze.
⪻boom!!! boom!!!⪼
” cam tare bassu’ ăsta, juuuur”!
in studioul dark, veioza soare,
emite raze pe frecventze joase,
de senzație.
Ceee sound nebun, nebuni si noi,
atât de fanteziști să-nregistrăm,
intre pereții pamănteni,
cand zboară’n noapte,
o p a s a r e î n s p a t z i u
de un bleumarin fantastic.
Un deja-vu să fie oare,
sau doar efecte speciale,
trăirile chităriloralbastre
trezite cu adevarat la realitate?

Femeia, amenințările si o țigară mută.
” Pfff! si iar mă enervezi,
eu te las, si tu m-amenintzi!
un chibrit, iți e letal,
nu ma face că te fac!”
… si troznind rapid chibritul,
lama dură de cuțit
a scanteiei zdrobitoare,
fără nici un fel de dubiu,
de regret sau ezitare,
se apropie de țigară.
o omoară.

Și țigara-i ca femeia.
Și țigara-i ca femeia,
iti ia mintea, portofelul…
“am putea să ne-nțelegem,
macăr printre degete.
Pot să fiu și iscusită,
ca o limbă, ascutzită,
să fiu falsă si perversă,
să iau foc diseară-n pernă”

Joaca de-a țigara.
Să mă las. să nu mă las.
aș putea să-mi dau o șansă,
doar de poftă să-o aprind
trag un fum și apoi o sting.
Însa cu tutunul ars
pe la nas, nu prea dai bine
deci mă las.

Monologul țigării.
Că eu sunt doar o bastardă,
fără mamă, fără tată,
asta știe orișicíne,
fara să citeasca’n stelle
sau in enciclopedie.
Sunt o armă fara creier,
inamic al plictiselii.
Când e vorba de dorința
de a-ti intra adânc in sânge,
fie el amar sau dulce,
nu am sex nici preferintze.
Buzele care ma gustă,
de placere, de nevoie,
moi, uscate sau răsfrânte,
gust și eu la fel din ele,
cam așa stau lucrurile.
Am o existentză scurtă,
dar statut de imortală.
altfel n-ar fi cu putință
să-ți creez o dependență
ce te ține viață, toată.

Outro.
Aș vrea să scriu…
Aș vrea să scriu ceva să am motiv,
să imi aprind inc-o tzigară. E ultima.
Și m-am lăsat acum, din nou,
pentru a n-șpea mia oară.