O umbră vineție i-acoperă privirea,
puterea i se scurge în iarba răvășită,
plutește ca un înger sfidând nemărginirea
și simte cum de viață încet e părăsită.

Deasupra nori plutesc în vuiet de furtună
și rosturile toate de-acum s-au destrămat,
o mângâiere caldă îi tremură în mână,
topind în jurul ei plăcerea de-altădat..

Pământul se rotește în caruselul morții
și nu mai au culoare copacii de prin jur,
sălbăticia-și pune un voal pe pragul sorții
s-acopere ce-a fost cândva frumos și pur.

Așa visa regina în somnul ei, prin noapte
cu părul răvășit de-atâta frământare,
iar buzele-i rosteau neînțelese șoapte
în marea de-ntuneric întinsă peste zare.